Închide meniul

Mirel Rădoi s-a enervat după FCSB – Craiova 1-0: “Dacă începem să inventăm…”! A anunţat un protest

Publicat: 5 octombrie 2025, 23:29

Comentarii
Mirel Rădoi s-a enervat după FCSB – Craiova 1-0: Dacă începem să inventăm…! A anunţat un protest

Mirel Rădoi / Profimedia Images

Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi (44 de ani), a fost foarte nervos după înfrângerea echipei sale din derby-ul cu FCSB. Florin Tănase a marcat singurul gol al meciului, din penalty, în minutul 39. Tănase a mai executat un penalty, pe care l-a ratat, în minutul 78 al meciului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tehnicianul Universităţii Craiova a anunţat că va protesta, neprezentându-se la un eveniment la care îşi anunţase iniţial participarea. El e nemulţumit de arbitrajele pe care le-a avut în acest sezon Universitatea Craiova.

Mirel Rădoi protestează după derby-ul pierdut cu FCSB: “N-am să mă mai duc”

Mirel Rădoi s-a arătat mulţumit de joc şi de atitudinea jucătorilor săi. El a fost foarte deranjat atunci când a fost întrebat de o posibilă discuţie pe care ar fi avut-o cu Ştefan Baiaram. Totul în contextul în care l-a ţinut pe bancă pe Baiaram în prima repriză, trimiţându-l în teren în repriza a doua.

“Am început foarte bine meciul, cu acele două ocazii. După aceea a fost acea fază. Nu aş vrea să comentez prea mult pe tema arbitrajului. Sunt mulţumit de băieţi, din punct de vedere tehnic şi tactic nu am ce să le reproşez.

Ne-am obişnuit deja, facem şi la antrenamente exerciţii, ne pregătim pentru treaba asta. Sunt foarte mulţumit şi de atitudinea băieţilor, şi de joc. Singurul aspect, rezultatul. Şi în 11 la 11, şi în 11 la 10, am avut ocazii. Rezultatul, da (n.r: îl nemulţumeşte).

Reclamă
Reclamă

Am reuşit o calificare, 11 etape pe primul loc, nu am mai reuşit asta din 1981. Nu se termină absolut deloc. Nicio echipă nu e calificată în play-off. Nu e o tragedie. Chiar sunt mulţumit de ce s-a întâmplat.

“Spectacolul acesta fotbalistic nu va mai aduce oameni la stadion, din păcate”

Spectacolul acesta fotbalistic nu va mai aduce oameni la stadion, din păcate.

(n.r: despre arbitri) Ei acolo sunt împăraţi. Eu am văzut fault clar. Singura formă de protest, miercuri am fost invitaţi, mi-a fost anunţat numele, nu am fost să mă aduc. Matei a fost umăr la umăr, ce au văzut… Suntem invitaţi, cluburile, pentru acea discuţie. Eu n-am să mă mai duc, pentru că altceva nu am ce să fac.

Reclamă

Credeţi că contează? (n.r.: ce spune despre arbitraje) Pentru ce să particip?

(n.r: Cicâldău s-a scuzat pentru eliminare) Eu am încercat să le explic că lucrurile astea nu-şi au sensul. Scuzele prefer să nu le mai aud şi să facă fiecare ce are de făcut în teren. Nu mi se mai închid uşile la şifonier de mulţumiri. Ei trebuie să facă pe teren ce am pregătit. Şi atât.

“Cum puteţi să inventaţi şi a treia oară acelaşi lucru?”

(n.r: A fost ceva între dumneavoastră şi Baiaram?) Am mai vorbit de două ori despre asta şi am lămurit că nu a fost nicio discuţie. Dacă începem să inventăm… Dacă am lămurit-o de două ori, cum puteţi să inventaţi şi a treia oară acelaşi lucru? Înseamnă că am o sosie. E a treia oară când îmi puneţi întrebarea asta.

(n.r: Vă aşteptaţi să fie folosit Baiaram cu Moldova?) Da, nu aş vrea să intru în deciziile astea. Dacă noi începem acum să discutăm alegerile şi tactica lui Mircea Lucescu… Unul dintre cei mai mari antrenori ai României, jignit. Eu am fost căutat în 2003, când dorea să mă ia la Şahtior. Am un mare respect pentru Răzvan. Nu pot vorbi, dacă m-aş apuca, aş fi penibil”, a declarat Mirel Rădoi pentru digisport.ro după FCSB – Universitatea Craiova 1-0.

FCSB – Universitatea Craiova 1-0

FCSB a învins-o, duminică seara, pe Arena Naţională, pe Universitatea Craiova, cu 1-0, în derby-ul etapei a 12-a a Ligii 1.

În minutul 8, arbitrul Istvan Kovacs a dictat penalty pentru FCSB la un duel între Bîrligea şi Romanchuk, dar, după verificarea VAR, arbitrul a anulat decizia. Trei minute mai târziu craiovenii au trecut pe lângă gol la ratarea lui Samuel Teles. Rădoi a fost nevoit să schimbe în inutul 14, când a ieşit de pe teren, accidentat, Mihnea Rădulescu. Gazdele au primit penalty în minutul 38, după un fault făcut de Screciu asupra lui Stoian, iar Florin Tănase a transformat, deschizând scorul şi bifând al şaptelea gol stagional.

Din minutul 58 oltenii au rămas în zece oameni, după ce Alexandru Cicâldău a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Patru minute mai târziu, Nsimba l-a încercat pe Târnovanu cu un şut puternic. Bucureştenii au mai primit o lovitură de pedeapsă, în minutul 78, pentru un henţ al lui Florin Ştefan, dar Isenko a apărat penalty-ul executat de Florin Tănase. Gazdele au controlat finalul meciului şi nu le-au permis elevilor lui Mirel Rădoi să se apropie periculos de poarta lui Târnovanu, iar scorul final a fost FCSB – Universitatea Craiova 1-0.

În clasament, Craiova rămâne pe locul secund, cu 24 de puncte, la un punct în spatele liderului Rapid. FCSB se află la a treia victorie din acest sezon al Ligii 1 şi, cu 13 puncte, ocupă poziţia a 11-a, la cinci puncte de locurile care asigură prezenţa în play-off.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi Universitatea Craiova să ia titlul în acest sezon fără Mirel Rădoi?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:26
Decăderea unui jucător al naţionalei României. Se pregăteşte de un transfer în Serie C
16:15
Marius Șumudică, analiză dură după Craiova – UTA 1-2. Cine a fost cel mai slab jucător de pe teren
15:37
Cristi Chivu şi-a demonstrat clasa! Inter a ajuns favorita specialiştilor la câştigarea titlului
15:06
Daniel Bîrligea nu a plecat cu autocarul FCSB-ului! Ce s-a întâmplat cu atacantul, după ce a fost făcut praf de Gigi Becali
14:50
Mihai Rotaru vrea cu orice preţ titlul la Universitatea Craiova, după plecarea lui Mirel Rădoi: “Cine nu poate, pleacă acasă”
14:21
Mihai Rotaru a dat cărţile pe faţă: la ce sumă a renunţat Mirel Rădoi pentru a pleca de la Universitatea Craiova
1 EXCLUSIVBombă la Universitatea Craiova. Mirel Rădoi şi-a făcut bagajele şi a plecat de la echipă 2 Elias Charalambous şi Mihai Pintilii “şi-au dat demisia”. Anunţul lui Gigi Becali după Hermannstadt – FCSB 3-3 3 “Trebuia să mă duc pe condiţiile lui?” Reacţia lui Louis Munteanu, după ce Becali a spus ce salariu i-a cerut 4 Arbitrul Radu Petrescu, făcut praf de Becali: “Îţi dai seama ce bagabont? Să o pună pe Demetrescu, fata aia” 5 Momente horror în prima ligă! Jucător înjunghiat în gât, imediat după ce echipa lui a egalat 6 Hermannstadt – FCSB 3-3. Şi-au făcut viaţa grea: nervi şi greşeli! Cu Bîrligea eliminat, sibienii au fost gata să dea lovitura
Citește și