Elvir Kojlic a reușit a avut o intervenție incredibilă în meciul dintre Dinamo și Rapid, care cu siguranță se poate încadra în lupta pentru „parada sezonului”. Atacantul giuleștenilor a parat uluitor o minge care era ca și intrată în poartă la un șut al lui Nikita Stoinov.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jucătorul lui Costel Gâlcă s-a folosit de un procedeu incredibil pentru a-și salva echipa de la gol, și anume „lovitura scorpionului”, care a fost devenit populară prin intermediul portarului columbian Rene Higuita.

Elvir Koljic, paradă incredibilă în Dinamo – Rapid

În minutul 10 al partidei de pe Arena Națională, Dinamo a avut o dublă șansă de a deschide scorul. Prima dată Alexandru Musi, revenit după accidentare, a șutat puternic, însă Marian Aioani a respins.

Intervenția portarului nu a fost una foarte bună, pentru că a trimis fix în față mingea, iar la post a fost Nikita Stoinov, care a împins mingea spre poartă. Reușita părea iminentă, însă Elvir Koljkic, aflat pe linia porții, a scos balonul cu călcâiul printr-un procedeu acrobatic rar văzut.

Astfel, în mod ironic, atacantul giuleștean se poate înscrie momentan pentru titlul de „parada campionatului”.