Rapid – Dinamo București este capul de afiș al rundei cu numărul 28 din Liga, iar partida de pe Arena Națională este transmisă în format LIVE TEXT pe as.ro și în aplicația Antena Sport.
Cele două formații sunt despărțite în clasament de trei puncte și ambele încearcă să o prindă din urmă pe Universitatea Craiova, care s-a instalat de mai multe etape în fruntea Ligii 1.
Rapid – Dinamo LIVE TEXT 0-0
Min. 6 – Onea are un şut bun, pe scurt!
Partida a început. Aproximativ 12.000 de fani asistă la această partidă. Dintre aceștia 6.000 sunt dinamoviști
Echipele de start
Rapid (4-3-3): Aioani – Onea , Pașcanu, Bolgado, Borza – Grameni, Vulturar, Moruțan – Dobre, Paraschiv, Petrila
Rezerve: Iliev, Kramer, Ciobotariu, Cr. Manea, K. Keita, Christensen, Hromada, A. Șucu, G. Gheorghe, Hazrollaj, Koljic, Talisson
Absenți: Burmaz, Sălceanu (accidentați)
Antrenor: Constantin Gâlcă
Dinamo (4-3-3): Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Cîrjan, Mărginean, Gnahore – Armstrong, Soro, Musi
Rezerve: Roșca, Din Licaciu, Karamoko, Milanov, Mazilu, Cr. Mihai, Tarbă, M. Toader, Duțu, Ikoko, Țicu, Al. Pop
Absenți: Bordușanu (accidentat)
Antrenor: Zeljko Kopic
Arbitru: Rareș Vidican
Asistenți: George Florin Neacșu și Alexandru Cerei
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu
Asistent VAR: Sebastian Gheorghe
Rezervă: Andrei Moroiță
Observator arbitri: Irina Mîrț
Dinamo vrea revanșa după ce s-a întâmplat în tur pe Arena Națională, iar echipa antrenată de Zeljko Kopic este gata să dea totul pentru a-și răpune rivala în fața propriilor suporteri.
Și la Rapid este presiune mare, mai ales după seria de rezultate din ultima perioadă, cumulată și cu eliminarea din grupele Cupei României. Dan Șucu le-a făcut o vizită jucătorilor la ultimul antrenament și a ales să discute cu aceștia în ideea de a-i motiva pentru marele meci.
Echipele probabile:
- Rapid: Aioani – Manea, Pașcanu, Ciobotariu, Borza – Grameni, Keita, Christensen – Dobre, Paraschiv, Petrila. Antrenor: Costel Gâlcă
- Dinamo: Epassy – Opruț, Stoinov, Boateng, Sivis – Cîrjan, Mărginean, Gnahore – Musi, Karamoko, Soro. Antrenor: Zeljko Kopic
Costel Gâlcă, în gardă înaintea meciului cu Dinamo
„E un meci important pentru noi mai ales că venim după o perioadă mai puțin bună. Dacă nu greșesc, nu am câștigat acasă de la meciul cu Metaloglobus și trebuie să arătăm atitudine. Trebuie să avem din nou acel echilibru defensiv pe care l-am avut înainte de meciul cu Farul.
E un meci important, dar e important să ne atingem obiectivul nostru și apoi să ne gândim la alte obiective. Momentul nu e bun, dar trebuie să fie o motivație în plus începând de la mine și până la jucători.
Sunt meciuri importante, normal că există motivație foarte mare. Dinamo e o echipă foarte bună, a demonstrat. Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor sau peste pentru că putem. Am făcut-o și în tur. Trebuie să recunoaștem că e important și acest moment. Trebuie să arătăm altfel din multe puncte de vedere.
Totul e posibil. Importantă e atitudinea. Atitudinea înseamnă să respecți și indicațiile tactice ofensive și defensive. Ne-a mai furat jocul, atacam cu mulți, dar ne apăram cu puțini. Ne dorim ca echipa să se vadă în primul rând și apoi fiecare jucător pe poziția lui. E important ca echipa să arate bine”, a declarat acesta la conferința de presă.
Zeljko Kopic, preocupat de starea terenului
„Mai avem încă trei meciuri. Primul este cu Rapid, este un derby, este un alt meci important pentru noi. Echipa este într-o formă foarte bună, energia este bună, suntem conectați și suntem pregătiți ca mâine să ieșim pe teren să luptăm.
Și ideea este mereu aceeași. Să pregătim meciul, să dăm totul pentru a câștiga și să obținem încă trei puncte. Trebuie să ne adaptăm. Știm că în România încă nu avem terenuri perfecte, dar trebuie să înțelegem și că este ceva împotriva naturii, a nins mult, vom vedea.
Sper ca terenul să fie bun, să putem juca un fotbal de calitate. Dar dacă nu va fi în cea mai bună stare, trebuie să ne adaptăm și să jucăm.
Pentru mine, în derby, niciodată nu poți spune că cineva este favorită. Rapid nu a evoluat la nivelul așteptărilor în ultimele meciuri, iar un derby este întotdeauna meciul în care ai oportunitatea să schimbi lucrurile.
Din ceea ce simt eu și din analiza prestațiilor noastre, suntem buni, suntem constanți, ne descurcăm bine. Zona în care putem fi mai buni și unde trebuie să ne îmbunătățim este finalizarea ocaziilor.
Avem multe situații în careu unde trebuie să reacționăm mai bine. Dar este greu de spus care echipă este favorită într-un astfel de meci”, a concluzionat tehnicianul croat.
- Cum arată gazonul înainte de Rapid – Dinamo? Imagini de pe Arena Naţională
- CFR Cluj – Petrolul 2-1. Biliboc aduce trei puncte şi ardelenii au ajuns la 9 victorii consecutive!
- Rapid, replică pentru Dinamo în „războiul” de dinaintea derby-ului: „Cerul e prea sus să audă lătratul câinilor”
- „Se lucrează fără oprire”. Rapid, anunț de ultim moment despre derby-ul cu Dinamo. Dan Șucu, în „inspecție” pe Arena Națională
- Mihai Stoica l-a luat la țintă pe Kyros Vassaras: „Probabil că intervin și antipatiile”. Săgeți către cei de la CFR Cluj


































