Închide meniul

Schimbări majore la CFR Cluj! Ce staff va avea Dan Petrescu, pentru sezonul viitor

Viviana Moraru Publicat: 9 iunie 2024, 10:13

Comentarii
Schimbări majore la CFR Cluj! Ce staff va avea Dan Petrescu, pentru sezonul viitor

Dan Petrescu, în timpul unui meci la CFR Cluj / Profimedia

Au avut loc schimbări majore la CFR Cluj, după ce Dan Petrescu şi-a ales noul staff pentru sezonul viitor. “Bursucul” nu va mai colabora cu cei alături de care a câştigat patru titluri de campion în Gruia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Petrescu a fost părăsit de vechii colaboratori ai săi. Acesta şi-a ales însă noul staff, care să fie prezent la reunirea lotului, reunire programată pe 10 iunie.

Schimbări majore la CFR Cluj | Dan Petrescu şi-a ales noul staff

Dan Petrescu a ales să colaboreze cu antrenorii care deja se aflau la CFR Cluj. Concret, conform digisport.ro, Ovidiu Hoban şi Fracisc Dican vor fi în staff-ul “Bursucului” în următorul sezon, iar antrenor cu portarii va fi Mihai Şteţca.

Hoban şi Dican au asigurat interimatul pe banca celor de la CFR Cluj, după plecarea lui Adrian Mutu şi până la revenirea lui Dan Petrescu în Gruia, la finalul sezonului trecut.

În sezoanele precedente în care a antrenat-o pe CFR Cluj, Dan Petrescu avea în staff-ul său alţi doi antrenori cu Licenţă PRO, anume Costin Curelea şi Valeriu Bordeanu.

Reclamă
Reclamă

Aceştia însă l-au păsărit pe rând pe tehnicianul clujenilor, astfel că acesta nu îi va mai avea aproape pe cei alături de care a cucerit patru titluri în Liga 1.

Pe lângă schimbările de la nivelul staff-ului tehnic, CFR Cluj se schimbă şi la nivel de lot. Până acum, clujenii au efectuat trei transferuri, ultimul jucător prezentat oficial fiind Andrei Artean, care în urmă cu un sezon evolua la Farul.

Al treilea transfer al verii la CFR Cluj! Dan Petrescu l-a transferat pe fostul jucător al lui Gică Hagi

CFR Cluj a oficializat al treilea transfer al verii. Dan Petrescu l-a adus în Gruia pe fostul căpitan al formaţiei lui Gică Hagi, anume Andrei Artean. Dan Petrescu a mai realizat altre trei transferuri, pentru sezonul viitor. Mohammed Kamara şi Armend Thaqi s-au înţeles cu CFR Cluj.

Reclamă

Andrei Artean se întoarce astfel în Liga 1, după un singur sezon petrecut în străinătate, la Apollon Limassol. Mijlocaşul a fost vândut de Farul în vara trecută, în schimbul sumei de 50.000 de euro.

„Bine ai venit, Andrei Artean!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Andrei Artean este noul mijlocaș al echipei noastre

Un fotbalist experimentat, cu aproape 380 de meciuri jucate, Artean și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Farul Constanța, formație pentru care a bifat peste 200 de partide și alături de care a obținut o Cupă, o Supercupă și un titlu de Campion

Andrei vine în Gruia de la Apollon Limassol, formație pentru care a jucat, de la începutul acestui an, 22 de meciuri. În prima divizie din România, mijlocașul a evoluat și la Poli Timișoara, îmbrăcând tricoul bănățenilor în 106 partide.

Îi urăm bun venit și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, a anunţat CFR Cluj, pe paginile oficiale.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:24
„Dacă ne luăm după loturi, ar trebui să nu ne mai prezentăm”. Gică Popescu știe care e atuul României în barajul cu Turcia
19:12
Andrei Nicolescu nu a stat pe gânduri, când a fost întrebat de transferul lui Blănuță: „Da”
19:05
Alexandru Dobre, anunț despre viitorul lui la Rapid după ce a aflat că va fi urmărit la derby-ul cu FCSB
18:55
VIDEODeian Sorescu, gol atipic în Rizespor – Gaziantep! Cum a punctat fotbalistul român
18:33
„A fost o onoare”. Cosmin Olăroiu, mesaj de adio înaintea posibilei plecări de la naționala Emiratelor Arabe Unite
18:32
Valeriu Iftime se teme de ce e mai rău, dacă FCSB va ajunge în play-off: „Crocodilul ne va mânca pe toți”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 3 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 4 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 5 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 6 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el
Citește și