Fotbalul din România produce an de an situaţii care par mai degrabă a fi din filmele SF, iar acum a venit rândul celor de la Hermannstadt, formaţie care până de curând era una respectată în prima ligă.
Echipa din Sibiu are probleme financiare şi din această cauză conducătorii grupării au luat hotărârea să renunţe la participarea în Liga 2.
Căpitanul lui Hermannstadt, dezvăluire şocantă despre modul în care a aflat că echipa dispare
Ionuţ Stoica, unul dintre cei mai importanţi jucători din ultimii ani ai formaţiei sibiene, a dezvăluit cum a aflat că viitorul echipei a fost decis brusc.
„Am sperat că o să continuăm în Liga 2. Tot azi am aflat și noi. Eram echipați în vesiar ca să ne antrenăm și am citit că, din păcate, trebuie să ne desființăm. Ne-am reunit, ne-au dat speranțe și apoi, au anunțat că nu mai continuăm. Nu știu mai multe.
Sincer, n-am avut un răspuns și nici cui să adresez vreo întrebare. Am încercat să sun oameni din club, nu mi-au răspuns la telefon și nu știu. Antrenorul Dorin Zotincă ne-a anunțat. Cică a fost anunțat dimineață, la ora 8”, a spus Ionuţ Stoica la Digi Sport.
Ionuţ Stoica dezvăluie ce restanţe salariale sunt la club
Fotbalistul spune că are de luat mai multe salarii de la gruparea din Sibiu şi că totul părea să se îndrepte către un deznodământ fericit.
„Eu am fost sunat miercuri seara că o să continuăm în Liga 2 și de mâine încep antrenamentele, o să intre un salariu a doua zi și după câteva zile încă unul. Într-adevăr, primul a intrat, îl așteptam pe al doilea și aflăm că ne desființăm. Eu mai aveam 4 salarii de luat și plus 6 chirii, cam 3 luni. Probabil sunt oameni care au și mai mult. Probabil devenim liberi de contract, da”, a mai spus Stoica.
- După ce Steaua a ajuns pe ultimul loc în Liga 2, Marius Lăcătuş a dat verdictul: „Singurul care are explicaţia!”
- Echipa fraților Pavăl, victorie uriașă pe terenul lui Dorinel Munteanu! Serie impresionantă pentru băcăuani
- Steaua, umilită la Bihor! Formaţia lui Opriţa rămâne pe ultimul loc în Liga 2
- O nouă umilință pentru Ionuț Chirilă. Cinci goluri încasate de CS Dinamo. Rezultatele zilei din Liga a 2-a
- Victor Piţurcă nu exclude revenirea la Steaua! Condiţia pusă de fostul selecţioner: „Cred că aş fi de acord”


































