Dragoş Nedelcu (28 de ani), jucător pe care Gigi Becali îi plătea lui Gică Hagi 2.13 milioane de euro pentru a-l transfera de la Farul la FCSB în vara lui 2017, e foarte aproape să semneze cu Steaua.
Dragoş Nedelcu se antrenează cu echipa din Liga a 2-a şi se află, potrivit clubului Steaua, în negocieri avansate pentru a semna cu această formaţie.
Dragoş Nedelcu, foarte aproape de Steaua!
Dragoş Nedelcu s-a despărţit în această vară de către Farul. Cotat la 1.5 milioane de euro în 2017, atunci când a fost adus de Becali la FCSB, Dragoş Nedelcu a ajuns să valoreze în prezent numai 350.000 de euro.
Accidentările l-au ţinut o perioadă lungă departe de gazon. În vara lui 2022 se întorcea la Farul, ca jucător liber de contract, dar nu a reuşit să aibă prestaţiile aşteptate.
„Începând de ieri, Dragoș Nedelcu se pregătește alături de Steaua. Mijlocașul de 28 de ani este în tratative avansate cu echipa noastră și-și dorește să îmbrace tricoul roș-albastru.
Nedelcu a mai evoluat până acum la Farul Constanța, SC Fotbal Club Fcsb SA și Fortuna Dusseldorf. A fost convocat la naționala României la toate categoriile de vârstă. Are 6 selecții și pentru naționala de seniori.
‘Mă bucur că am ajuns să mă pregătesc cu Steaua, un club mare, cu niște condiții excelente. Mi-e dor să joc din nou fotbal și sper să pot să o fac la cel mai bun nivel al meu’, a declarat Dragoș Nedelcu. Steaua joacă mâine, de la ora 11:00, pe terenul 5 din Complexul Ghencea, un amical cu CS Tunari”, a transmis Steaua, pe Facebook.
- Steaua, prima victorie a sezonului în Liga 2! CS Dinamo a căzut pe ultimul loc. Rezultatele şi clasamentul
- Steaua a contestat la TAS decizia FRF potrivit căreia nu poate evolua în play-off-ul Ligii a 2-a!
- Ladislau Boloni vrea să se implice la o echipă de tradiţie din România: „M-a rugat cineva! În fotbal poţi pierde mulţi bani”
- După ce Steaua a ajuns pe ultimul loc în Liga 2, Marius Lăcătuş a dat verdictul: „Singurul care are explicaţia!”
- Echipa fraților Pavăl, victorie uriașă pe terenul lui Dorinel Munteanu! Serie impresionantă pentru băcăuani
































