Scene memorabile au avut loc pe Da Luz, la finalul meciului dintre Benfica şi Real Madrid, încheiat cu o fază care va intra în istoria Ligii Campionilor, în care Anatoliy Trubin a marcat golul calificării lusitanilor în play-off-ul pentru optimi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La 3-2, în prelungiri, Benfica – Real Madrid rămăsese ultimul meci care încă se mai disputa, iar fiecare dintre cele două echipe avea nevoie de un gol, gazdele pentru a prinde play-off-ul, iar galacticii pentru a merge direct în optimi.

Anatoliy Trubin trăgea de timp în prelungiri, chiar dacă Benfica avea nevoie de gol

Dacă echipa lui Arbeloa a încercat cu disperare să marcheze, jucătorii lui Jose Mourinho nu aflaseră încă de faptul că la acel scor sunt eliminaţi şi jucau la trecerea timpului, spre disperarea fanilor şi a conducerii clubului, Rui Costa fiind surprins un car de nervi în tribună.

În al cincilea minut al prelungirilor, Anatoliy Trubin a prins un balon după o centrare a Realului şi, în loc să grăbească un ultim atac disperat, a plonjat şi a rămas câteva secunde pe gazon, moment în care a venit probabil un mesaj mai clar de pe bancă.

Totul s-a schimbat, portughezii au urcat disperaţi în atac şi, profitând de eliminările lui Asencio şi Rodrygo, au marcat dramatic la ultima fază. Eroul a fost Anatoliy Trubin, care l-a învins pe celebrul Courtois cu o perfectă lovitură de cap.

”O victorie pe care am meritat-o. Ei au avut două ocazii și au marcat de două ori. E o mare victorie pentru Benfica”, a spus Jose Mourinho, la finalul meciului nebun.