Prima etapă din grupa unică a Ligii Campionilor s-a consumat joi seara, iar UEFA a postat vineri echipa ideală. Pe pagina oficială a forului european și-a făcut apariția și Marcus Thuram, elevul lui Cristi Chivu care a marcat două goluri în duelul milanezilor contra lui Ajax.
Derrick Luckassen, fundașul central al lui Pafos, a fost și el inclus în primul 11 ideal, după egalul dintre ciprioți și Olympiacos.
Cum arată echipa ideală a primei etape de UCL
Thuram, jucătorul lui Inter Milano, se vede în echipa etapei după ce a atins și o statistică interesantă în meciul cu Ajax. În atac, francezul este acompaniat de Harry Kane, care a marcat două goluri în duelul cu Chelsea.
În ofensivă și-a făcut apariția și Marcus Rashford, mai exact în flancul stâng al liniei de mijloc, după ce a înscris și el o „dublă” în meciul de aseară dintre Barcelona și Newcastle. Alte prezențe interesante sunt cele ale lui Virgil van Dijk, cel care a înscris decisiv în prelungiri pentru Liverpool în meciul cu Atletico Madrid, dar și Marcos Llorente, jucătorul „rojiblanco” a cărui prezență s-a făcut simțită prin două reușite.
În poartă, Geronimo Rulli a apărut prin prisma multiplelor sale intervenții din partida dintre Real Madrid și Olympique Marseille.
Echipa etapei 1 din UCL: Rulli (Olympique Marseille) – Llorente (Atletico Madrid), Luckassen (Pafos), Van Dijk (Liverpool), Mbodji (Slavia Praga) – Trinaco (Sporting), Bicalho (Qarabag), Vanaken (Club Brugge), Rashford (Barcelona) – Kane (Bayern), Thuram (Inter).
Presenting the first Team of the Week of the season 🌟@cryptocom | #UCLTOTW pic.twitter.com/Vr9o3jZLBt
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) September 19, 2025
- Stamford Bridge, gata să organizeze meciuri de UEFA Champions League în acest sezon, deși Chelsea nu joacă în cupele europene
- Surpriza din Champions League vine la Bucureşti! Meci de play-off în Giuleşti, după scenele incredibile de la Belgrad
- Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările”
- Darius Olaru, assist în returul „nebun” al echipei sale cu Bodo/Glimt! Nota românului
- Viața bate filmul: acum 11 ani îl dribla pe Yaya Touré într-o reclamă, acum l-a dus la un pas de Liga Campionilor
































