Antrenorul Pep Guardiola a reacţionat după eliminarea echipei de totbal Manchester City din Liga Campionilor, la capătul dublei manşe cu Real Madrid, afirmând că “trebuie să câştige şase Ligi ale Campionilor” ca să-i fie recunoscută valoarea, scrie Reuters.
Manchester City s-a înclinat pe teren propriu în duelul cu Real Madrid (scor 1-2), marţi seara, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, după ce spaniolii reuşiseră să se impună şi în meciul tur, cu 3-0.
Pep Guardiola, după eliminarea lui Manchester City: “Suntem mereu foarte buni, dar 10 contra 11 e mai complicat”
Elevii lui Guardiola au evoluat însă în inferioritate numerică timp de 75 de minute în returul de pe Etihad Stadium, după eliminarea căpitanului Bernardo Silva, pentru un henţ în careu, în urma căruia oaspeţii au deschis scorul dintr-un penalty transformat de Vinicius Junior (22), brazilianul reuşind apoi dubla în timpul adiţional (90+3). Pentru gazde a marcat norvegianul Erling Haland, în minutul 41.
“Mă duc să dorm şi mâine o să-i provoc pe cei de la Real Madrid pe parcursul a 180 de minute, 11 contra 11. Îmi doream acest sentiment. Asta e tot”, a spus Guardiola în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul partidei.
“Suntem mereu foarte buni, dar 10 contra 11 timp de 75 de minute, dacă eşti cu un gol sau două în avantaj la general, e OK, dar când eşti condus cu 4-0, e mai complicat”, a adăugat el.
“Jucătorii au arătat întotdeauna spirit de luptă. Dar după 3-0 şi după 4-0, şi 10 contra 11, era imposibil. Însă viitorul va fi luminos şi în sezonul viitor vom reveni”, a precizat tehnicianul spaniol.
Guardiola a recunoscut că Real Madrid, club la care orice rezultat în afară de victorie este judecat aspru, operează sub o presiune diferită. “Cu timpul, poate vom înţelege asta”, a spus el.
Cu o finală a Cupei Ligii engleze, împotriva formaţiei Arsenal, care va avea loc duminică, şi cu o serie de meciuri rămase de disputat în Premier League, unde “cetăţenii” luptă pentru titlu, Guardiola a îndemnat la concentrare, nu la disperare.
“Avem o finală duminică, trebuie să luptăm şi să terminăm bine în Premier League, Sezonul viitor vom reveni în Liga Campionilor”, a subliniat antrenorul lui Manchester City.
“Jurgen Klopp la Liverpool a fost cea mai mare provocare a mea”
Întrebat despre propriul său viitor, Guardiola, al cărui contract este valabil până în vara anului 2027, a spus zâmbind: “Când mă voi retrage peste zece ani”.
El a ignorat, totodată, sugestiile conform cărora un singur titlu în Liga Campionilor obţinut în mandatul său la Manchester City nu este suficient.
“Toată lumea vrea să mă demită! Trebuie să câştig şase Ligi ale Campionilor ca să fiu recunoscut”, a spus el.
Întrebat dacă are un mesaj pentru fanii lui City, Guardiola a răspuns: “Ei ştiu ce au văzut, ştiu că a fost aproape”.
Ultima sa reflecţie nu a fost deloc despre Real Madrid, ci despre rivalitatea, care, în opinia sa, a împins-o cel mai tare pe City.
Întrebat dacă gigantul spaniol a fost cel mai mare rival al său, Guardiola a răspuns: “Nu. Jurgen Klopp la Liverpool a fost cea mai mare provocare a mea. Acele meciuri au fost o experienţă de învăţare extraordinară pentru echipă”.
- Imaginea serii în Champions League! Antrenorul lui Chelsea scria bileţele la 2-8 la general. Reacţia genială a lui Garnacho
- Fără cuvinte! Cum a reacționat un jucător de la Real Madrid când a aflat că Brahim Diaz a câștigat Cupa Africii
- Tensiuni după Manchester City – Real Madrid! Antonio Rudiger, conflict cu Pep Guardiola. A fost potolit cu greu de Arbeloa
- Chelsea, contraperformanță istorică în umilința cu PSG. Doar două echipe din Anglia au mai trăit asta în UCL/CCE
- Man. City – Real Madrid 1-2. “Galacticii” merg mai departe în Champions League. Se știe primul sfert din competiție































