Romelu Lukaku, 4 goluri pentru Belgia în decurs de 20 de minute! Performanţă uriaşă, cu care l-a depăşit pe Cristiano Ronaldo
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 19.11.2023, 21:06
Romelu Lukaku a înscris 4 goluri în decurs de 20 de minute în meciul Belgia – Azerbaidjan, scor 5-0. Atacantul în vârstă de 30 de ani a reuşit o performanţă uriaşă, cu care l-a depăşit pe Cristiano Ronaldo în topul golgheterilor preliminariilor pentru EURO 2024.
Lukaku a fost de neoprit de fundaşii Azerbaidjanului. A deschis scorul în minutul 17, din pasa puştiului minune de la Manchester City, Jeremy Doku. La scurt timp distanţă, Israfilov a văzut două cartonaşe galbene şi a fost eliminat.
Romelu Lukaku a înscris 4 goluri în decurs de 20 de minute
A urmat o evoluţie „extraterestră” a atacantului de la AS Roma. Lukaku a marcat încă trei goluri până în minutul 37. Starul cotat la 40 de milioane de euro a defilat pe teren.
Romelu Lukaku era la egalitatea de goluri cu CR7, înaintea disputei cu Azerbaidjan. Atacantul belgian s-a distanţat acum decisiv şi a ajuns la 14 goluri în preliminarii. A punctat în 7 dintre cele 8 partide din Grupa F. Nimeni nu a mai reuşit aşa ceva!
Cu victoria împotriva Azerbaidjanului, Belgia a urcat pe primul loc în grupa din preliminarii. Are 20 de puncte şi aşteaptă la sorţi tragerea la sorţi.
Kylian Mbappe, peste Lionel Messi și Cristiano Ronaldo
Kylian Mbappe i-a depășit pe Lionel Messi și Cristiano Ronaldo! Starul francez a ajuns la o performanță notabilă, după ultima partidă a echipei naționale condusă de Didier Deschamps.
„Les Bleus” au reușit să o învingă pe echipa națională din Gibraltar cu incredibilul scor de 14-0! După acest rezultat, francezii au bătut record după record la nivel de echipă. Totuși, se pare că și Mbappe are un motiv întemeiat de bucurie, după acest incredibil rezultat.
În meciul cu Gibraltar, Mbappe a reușit să marcheze un hattrick și a ajuns astfel la 300 de reușite în carieră. Impresionant este faptul că acesta a reușit să înscrie de atâtea ori înainte de a împlini vârsta de 25 de ani, mai exact la 24 de ani, 10 luni și 29 de zile.
De cealaltă parte, Lionel Messi a reușit să marcheze golul 300 în 2012, la 25 de ani, 4 luni și 3 zile, în timp ce Cristiano Ronaldo a reușit această performanță la o vârstă mai înaintată decât cele două superstaruri.
- Romelu Lukaku a înscris 4 goluri în decurs de 20 de minute
- E golgheterul preliminariilor pentru EURO 2024
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY