Manchester United a încheiat la egalitate meciul de pe London Stadium cu West Ham United, scor 1-1, în etapa cu numărul 26 din Premier League. Echipa lui Michael Carrick venea în capitală după ce obţinuse patru victorii la rând. West Ham, echipă care luptă în acest sezon pentru salvarea de la retrogradare, părea victimă sigură.
Nu a fost deloc aşa. “Ciocănarii” au ratat chiar obţinerea celor trei puncte în minutele de prelungire. Tomas Soucek a fost cel care a deschis scorul în minutul 50. Cehul a înscris din centrarea lui Bowen.
Fanul lui Manchester United a avut ghinion! “Diavolii” nu au obţinut a cincea victorie la rând
Manchester United a început apoi asaltul, dar reuşita lui Casemiro din minutul 63 a fost anulată de VAR, din cauza unui offside. “Diavolii” au reuşit să înscrie până la urmă în al şaselea minut al prelungirilor, atunci când Sesko a finalizat superb, din centrarea lui Mbeumo, astfel încât cele două echipe şi-au împărţit punctele puse în joc la Londra.
Chiar dacă nu a pierdut, rezultatul obţinut de Manchester United nu l-a ajutat pe Frank Ilett, fanul “diavolilor” care nu s-a mai tuns de pe 5 octombrie 2024. Acesta a devenit cunoscut pe internet după ce a decis să nu se mai tundă până când echipa sa favorită nu obţine cinci victorii la rând.
La reacción de Frank Ilett cuando West Ham marcó el gol. Le crees? O solo fingió? pic.twitter.com/WIwdpXMZ6j
— Futbol de Inglaterra (@Mercado_Ingles) February 10, 2026
Decizia a venit într-o perioadă extrem de complicată pentru United, atunci când nu rezultatele sub comanda lui Ruben Amorim erau catastrofale. Acum, United a avut cea mai bună şansă de a obţine cinci victorii la rând. Echipa din Manchester mergea la Londra după patru succese consecutive şi întâlnea o echipă care se luptă în acest sezon pentru evitarea retrogradării.
Pentru că toată lumea era încrezătoare că victoria cu numărul 5 va veni, Frank Ilett a urmărit online partida, alături de fani. Până la finalul meciului, aproximativ 265.000 de oameni urmăreau această transmisiune. Fără noroc însă, deoarece el trebuie să mai aştepte. 493 de zile au trecut de la ultima tunsoare a lui Ilett, care a anunţat că ăşi va dona părul atunci când United va ajunge la cinci victorii la rând.
În urma acestei partide, Manchester United se află pe locul 4, cu 45 de puncte, în timp ce West Ham este pe locul 18. cu 24 de puncte. Pentru Manchester United urmează acum meciul de pe terenul lui Everton.
- E gata! Radu Drăgușin are un nou antrenor la Tottenham. Anunțul făcut de Fabrizio Romano
- Erling Haaland, moft de jumătate de milion de euro! Starul de la Manchester City, unul din cei 150 de norocoși
- Lovitură grea pentru Guardiola. Un om de bază a anunțat-o pe City că vrea să plece
- Adio VAR? Cutremur în Premier League: fanii s-au săturat
- Tottenham e all-in pentru noul antrenor. Bonus uriaș dacă îl salvează pe Drăgușin&Co de retrogradare
































