Directorul sportiv al clubului AS Roma, Tony D’Amico, a plecat să solicite clubului Real Madrid un împrumut dublu, vizându-i pe Endrick şi Franco Mastantuono, ambii dornici să beneficieze de timp de joc, scrie site-ul Football Italia.
Giallorossi au un buget de transferuri foarte limitat, în ciuda calificării în Liga Campionilor. Astfel, după ce au întâmpinat dificultăţi în finalizarea unor mutări, s-au orientat către Real Madrid pentru a obţine jucători sub formă de împrumut.
AS Roma îi vrea pe Endrick şi Mastantuono de la Real Madrid
Nu este un secret faptul că Real doreşte să le ofere lui Endrick şi lui Mastantuono minute de joc pentru a le favoriza dezvoltarea, după ce a văzut ce a reuşit Como în cazul lui Nico Paz într-un interval de timp scurt.
Fiorentina era favorită pentru Mastantuono, iar vineri s-a confirmat din nou că Real Madrid îl va împrumuta pe argentinian doar la un alt club european, blocând astfel o revenire la River Plate.
Roma a intrat acum în cursă şi promite, de asemenea, participarea în Liga Campionilor, ceea ce îi conferă o poziţie mai puternică.
Potrivit Tuttomercatoweb, Il Messaggero şi Sportitalia, cel mai puternic motiv pentru călătoria lui D’Amico în Spania este încercarea de a obţine serviciile lui Endrick.
Brazilianul, care a împlinit 20 de ani săptămâna trecută, a petrecut ultimele şase luni sub formă de împrumut la Olympique Lyon.
Real Madrid a plătit 47,5 milioane de euro pentru a-l achiziţiona pe tânărul talent de la Palmeiras în 2024, dar nu îi poate garanta timp de joc pe Bernabeu.
Alfredo Pedulla, expert în transferuri la Sportitalia, susţine că gruparea giallorossa îl urmăreşte pe Endrick de cel puţin o lună, dar realizează că va fi dificil să obţină chiar şi un acord de împrumut pentru acesta.
- Cristi Chivu rupe tăcerea după transferul starului din Premier League la Inter şi a dezvăluit motivele afacerii
- Prima reacție a celui mai nou transfer făcut de Chivu la Inter: „Abia aștept să joc în fața voastră”
- Conducerea lui Inter i-a pus o condiție clară lui Cristi Chivu. Ce se întâmplă cu transferurile pe Meazza
- A aterizat în Italia! Imagini cu primul mare transfer pentru Cristi Chivu la Inter
- Lovitură pentru Dan Şucu! A ratat transferul fostului golgheter din La Liga! Era o prioritate pentru echipa lui


































