După ce a ratat în mod rușinos clasarea pe un loc de UEFA Champions League cu AC Milan, Massimiliano Allegri a fost dat afară de la gruparea din Serie A.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar și așa, tehnicianul italian și-a găsit un nou angajament în timp record și va lupta și în stagiunea viitoare cu Cristi Chivu pentru câștigarea titlului.

Massimiliano Allegri s-a înțeles cu Napoli

Massimiliano Allegri va sta pe bancă și în sezonul următor de Serie A, chiar dacă a fost dat afară de AC Milan, după ce a ratat clasarea pe un loc de Champions League.

Concret, jurnalistul italian Fabrizio Romano anunță că experimentatul tehnician a ajuns la un acord cu cei de la Napoli și va semna curând contractul cu vicecampioana din Serie A.

Astfel, Max Allegri îi va lua locul lui Antonio Conte, care speră să prindă postul de selecționer al naționalei Italiei, după ce „Squadra Azzurra” a ratat iar calificarea la Cupa Mondială.