Zinedine Zidane a fost prezent luni seara la Toulon pentru un meci caritabil. Deşi nu a putut participa la meci, el a profitat de ocazie pentru a alimenta zvonurile privind o revenire pe banca tehnică în curând.
Zinedine Zidane revine „curând”
„Urmează să fiu din nou antrenor pentru o perioadă”, a spus el zâmbind, înainte de a adăuga, cu un zâmbet ştrengar: „În curând”.
De la a doua sa plecare de la Real Madrid în vara anului 2021, Zidane este menţionat în mod regulat ca posibil antrenor al unor cluburi europene, dar mai ales al echipei Franţei, în contextul în care Didier Deschamps şi-a anunţat plecarea după Cupa Mondială din 2026, care se va desfăşura pe teritoriul american, pentru a-şi încheia mandatul de 14 ani.
După o carieră strălucitoare pe terenul de fotbal, Zinedine Zidane și-a continuat drumul în cadrul acestui sport și s-a dedicat antrenoratului. După ce a pregătit echipa secundă a celor de la Real Madrid, acesta a fost promovat în funcția de antrenor principal al „los blancos”.
În cele două mandate pe banca celei mai importante grupări din lume, ”Zizou” și-a trecut în palmares nu mai puțin de 11 trofee. În vara anului 2021, acesta a luat decizia de a pleca de pe ”Bernabeu”, iar de atunci nu a mai antrenat niciodată.
- Faza care a declanșat scandalul la Arsenal – Chelsea! Cum a scăpat Gabriel fără cartonaș după ce l-a lovit în față pe portar
- Golul lui Pașcanu a declanșat petrecerea! Pancu și jucătorii au început să-i cânte fundașului în vestiar
- „Mereu mă întrebaţi asta”. Olimpiu Moruţan, mesaj ferm după ce a fost decisiv în Oţelul – Rapid 0-1
- Reacția lui Pancu, după bucuria nebună de la Galați: „Nu ne dăm bătuți până la final! Echipa asta poate deveni mare!”
- Alexandru Paşcanu, prima reacţie după ce a fost „erou” pentru Rapid la Galaţi: „Am crezut până la final”































