Naomi Osaka, uimită de reacţia Soranei Cîrstea! „E ultimul ei Australian Open, îmi pare rău”

Alex Masgras Publicat: 22 ianuarie 2026, 12:38

Comentarii
Naomi Osaka, uimită de reacţia Soranei Cîrstea! „E ultimul ei Australian Open, îmi pare rău

Naomi Osaka / Captură Eurosport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Naomi Osaka s-a calificat în turul 3 de la Australian Open, după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-2, după o oră şi 58 de minute de joc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Finalul meciului de pe Margaret Court Arena, a doua arenă ca dimensiune a complexului de la Melbourne, a fost extrem de tensionat. Sorana Cîrstea s-a plâns de faptul că Naomi Osaka a vorbit între primul şi al doilea serviciu.

Naomi Osaka nu a înţeles de ce s-a enervat Sorana Cîrstea: „Ea este o jucătoare grozavă”

După meci, atunci când au ajuns la fileu, Sorana Cîrstea a întins mâna fără să se uite la adversara sa, moment în care japoneza a întrebat-o care este problema. A urmat apoi un moment în care românca i-a reproşat faptul că este lipsită de fair-play.

La interviul de după meci, pe teren, Naomi Osaka a fost întrebată despre acest moment tensionat. Japoneza a părut afectată de cele întâmplate şi nu a înţeles de ce Cîrstea a reacţionat aşa.

Osaka şi-a cerut scuze şi a avut un discurs frumos la adresa româncei, despre care a spus că este o jucătoare grozavă:

Reclamă
Reclamă

„Aparent s-a enervat după ce am zis de mai multe ori haide. Eu am încercat să joc bine, am făcut tot posibilul. Ea este o jucătoare grozavă. Cred că acesta este ultimul ei Australian Open. Îmi pare rău că s-a enervat”, a declarat Naomi Osaka, imediat după meciul cu Sorana Cîrstea.

Nu a fost singurul moment tensionat. Cîrstea s-a plâns în timpul meciului şi de mingi. Românca a mers direct la arbitrul de scaun pentru a atrage atenţia asupra acestui lucru şi a cerut verificarea mingilor la următoarea pauză:

“Avem mingi noi, mingi vechi. Avem mingi de toate felurile. Puteţi să le verificaţi la pauză, vă rog?”, a spus Sorana Cîrstea, vizibil deranjată, în timpul game-ului cinci al setului secund, dând de înţeles că au mai rămas în joc mingi din primul schimb.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:32

Barcelona – Racing Santander 7-2. Catalanii au defilat pe o ploaie torențială

0:21

Coșmar pentru Manchester United! Eliminată din primul tur al Cupei Ligii Angliei chiar pe Old Trafford

23:52 16 sept.

AC Milan – Benfica 0-2. Victorie mare pentru portughezi! Toate rezultatele serii din Europa League

23:46 16 sept.

Basarab Panduru a găsit soluţia pentru Gică Hagi în atacul României: „Ar veni pe merit”

23:36 16 sept.

Meciul Levante-Athletic, amânat din cauza ploii torenţiale

23:15 16 sept.

Gigi Becali, derapaj după ce a fost chemat la Comisia de Disciplină: „Purtați respect, nebunilor! Duceți-vă la balamuc!”

1 „Cel mai bun jucător al României” a semnat gratis cu FCSB. Anunţul lui Gigi Becali 2 Atletico a cedat! Julian Alvarez, lăsat să plece chiar și la Barcelona! Cu o singură condiție 3 Gigi Becali s-a hotărât: cine sunt cei doi candidați pentru înlocuirea lui Marius Baciu la FCSB 4 „Infern” pentru FCSB la derby-ul cu Universitatea Craiova. Ce-i așteaptă pe roș-albaștri în Bănie 5 A murit Gheorghe Cosma, omul care a construit unul dintre cele mai mari imperii financiare din România. Ce avere avea 6 Marius Șumudică și-a decis viitorul! Antrenorul a răspuns ofertei lui Gigi Becali și a avut un mesaj pentru fanii CFR Cluj
Citește și