Karolina Muchova a eliminat-o pe Venus Williams şi o aşteaptă pe Sorana Cîrstea în turul 2 de la US Open 2025

Publicat: 26 august 2025, 8:56

Comentarii
Karolina Muchova a eliminat-o pe Venus Williams şi o aşteaptă pe Sorana Cîrstea în turul 2 de la US Open 2025

Karolina Muchova şi Venus Williams, la finalul meciului de la US Open 2025 - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Revenită la sfârşitul lunii iulie pe circuitul WTA la vârsta de 45 de ani, sportiva americană Venus Williams a fost eliminată, luni, în primul tur al US Open, fiind învinsă în trei seturi de Karolina Muchova, numărul 13 mondial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Semifinalistă în ultimele două ediţii ale turneului de Grand Slam de la New York, cehoaica s-a impus cu 6-3, 2-6, 6-1 în faţa câştigătoarei a şapte turnee de Grand Slam.

Karolina Muchova a eliminat-o pe Venus Williams

Deşi Venus Williams nu a reuşit să repete performanţa de la turneul de la Washington, unde a câştigat la sfârşitul lunii iulie primul său meci oficial după 16 luni de absenţă din circuit, ea a opus o rezistenţă frumoasă adversarei sale, care o dominase deja în primul tur al US Open în 2020.

Jucătoarea cehă va înfrunta în turul al doilea pe românca Sorana Cirstea sau pe argentinianca Solana Sierra.

Williams încheie turneul american pe teren dur cu un bilanţ (la simplu) de o victorie şi trei înfrângeri. Coborâtă pe locul 582 în clasamentul WTA, fosta nr. 1 mondială a intrat în tabloul final de la New York graţie unei invitaţii din partea organizatorilor.

Reclamă
Reclamă

„Nu am câştigat, dar sunt foarte mândră de felul în care am jucat”, a declarat ea în faţa presei. „Împreună cu echipa mea, am muncit cât de mult şi cât de repede am putut, fără să ne luăm zile libere. Nu am ieşit la cină, nu mi-am văzut prietenii, nu am făcut altceva decât să mă antrenez în ultimele trei luni”, a asigurat americanca.

Venus Williams: „Scopul meu este să fac ceea ce îmi doresc”

Întrebată despre turneele la care ar putea participa în 2025, jucătoarea a dat de înţeles că nu va mai juca în meciuri oficiale până la sfârşitul anului, întrucât nu mai doreşte să călătorească în afara Statelor Unite pentru a participa la ele.

„În acest moment al carierei mele, nu mai vreau să călătoresc departe pentru a participa la turnee (…) Scopul meu este să fac ceea ce îmi doresc”, a concluzionat Williams, ai cărei ochi s-au umplut brusc de lacrimi la sfârşitul conferinţei de presă, punând capăt acesteia după puţin mai mult de cinci minute.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:12

Andrei Nicolescu a anunțat ce se întâmplă cu noul jucător de la Dinamo, înaintea derby-ului cu FCSB: „E decizia antrenorului”

8:54

Ce se întâmplă cu Valentin Crețu, înainte de Dinamo – FCSB. Decizia luată de Gigi Becali

8:47

Surorile Williams, show la US Open, chiar dacă au 90 de ani împreună. Aproape de o performanţă spectaculoasă

8:39

De ce nu s-a repetat penalty-ul ratat de Kylian Mbappe, în prelungirile meciului cu scandal, Betis – Real Madrid 1-0

8:29

„Arăta de parcă ar fi murit”. Jose Mourinho, reacție categorică după prima înfrângere de la revenirea la Real Madrid

8:10

Mihai Stoica i-a rezolvat marea „problemă” lui Gigi Becali, după transferurile de la FCSB: „Pot să râdă toți”

1 Transferul lui Karlo Muhar la FCSB, în impas! Gigi Becali a intervenit 2 „Au semnat, gata!” FCSB, lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Doar unul poate debuta în marele derby 3 Denis Drăguș a ales: ce număr va purta la FCSB 4 „Se face!” Marea lovitură a lui Becali abia urmează: încă 2 milioane de euro pentru titlu în acest sezon 5 Lovitură de teatru la Madrid: Endrick și-a ales deja noua echipă 6 Scandal la FCSB înainte de meciul cu Dinamo! Gheorghe Mustață îl face praf: „Este zero”
Citește și