Sorana Cîrstea a realizat o performanță remarcabilă la Foro Italică, fiind calificată deja în faza semifinalelor, după ce a trecut de adversare de calibru din circuit, printre care și lidera WTA Aryna Sabalenka.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru accederea în ultimul act al Mastersului de la Roma, cea mai bine clasată jucătoare a României va avea parte de un alt meci infernal, contra unei adversare pe care nu a învins-o niciodată.

Sorana Cîrstea – Coco Gauff, în semifinale la WTA Roma

După ce a trecut de Aryna Sabalenka, Linda Noskova și Jelena Ostapenko, Sorana va mai avea încă un adversar de calibru în drumul spre finala Mastersului de la Roma.

Jucătoarea noastră o va întâlni în penultimul act al competiției pe Coco Gauff, locul 4 WTA, sportivă pe care nu a învins-o niciodată într-un duel direct.

Cele două s-au mai întâlnit anul acesta la Miami și Madrid, dar și în anul 2020, la Australian Open. De fiecare dată, americanca a ieșit victorioasă.

Gauff a trecut în faza sferturilor în trei seturi de Mirra Andreeva (7 WTA), scor 4-6, 6-2, 6-4, la capătul unui meci ce a durat două ore și 20 de minute.

Miza financiară a confruntării dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff este una uriașă. Calificarea în finala de la Foro Italico este recompensată cu un cec în valoare de €549,335.