Simona Halep, debut horror la US Open 2022! Românca a pierdut primul set în fața debutantei Daria Snigur. „Simo”, la pământ
De Cosmin Cioboată
Publicat: 29.08.2022, 22:00
Simona Halep are parte de un debut horror la US Open 2022. Românca a pierdut în mod incredibil primul set, scor 6-2, în fața ucrainencei Daria Snigur (20 de ani), aflată la prima prezență pe tabloul principal de la Flushing Meadows.
„Simo” a început dezastruos meciul de la New York și a cedat primul set după 30 de minute.
Simona Halep, debut horror la US Open 2022! Românca a pierdut primul set în fața debutantei Daria Snigur
Simona Halep a fost de nerecunoscut în prima parte a dueului cu Daria Snigur, o jucătoare în vârstă de 20 de ani venită din calificări.
Tănăra din Ucraina a dictat jocul din primul set, punându-i mari probleme Simonei. Sportiva din Constanța a avut o prestație de coșmar și a comis nu mai puțin de 11 erori neforțate.
„Simo” n-a strălucit nici la serviciu. Jucătoarea noastră a fost depășită de Daria Snigur la punctele câștigate pe primul serviciu (67% – 55%), cât și pe al doilea (50% – 20%). Simona și-a pierdut de 3 ori serviciul, la 0-1, 0-3 și 1-4.
Simona Halep n-a stat bine nici la retur, reușind un procent de numai 33% pe primul serviciu al adversarei.
Mats Wilander, cuvinte uriaşe pentru ”Simo”
Simona Halep este considerată de Mats Wilander una dintre jucătoarele cu şanse mari la marele trofeu. La Wimbledon, Simona Halep a ajuns până în semifinale, deşi părea că are drum liber către trofeu. Chiar şi aşa, Wilander a rămas impresionat de Halep pe iarnba de la Londra.
Wilander mai spune că Halep poate câştiga orice turneu în acest moment, iar Patrick Mouratoglou are un rol important în asta.
„Simona are puterea să câștige orice turneu deoarece lucrează intens cu Patrick să lovească mai puternic și să servească mai bine. Partea cea mai ușoară este să ai mai multă putere și să faci mai multe cu mingea de tenis. Când te uiți la Simona, trebuie să te uiți la dezvoltarea și la îmbunătățirile ei ca jucătoare, nu neapărat la îmbunătățirile ca rezultate deoarece acestea nu pot apărea doar pentru că a servit mai bine ori pentru că a lovit mingea mai puternic.
Nu înseamnă automat că va câștiga Grand Slam-uri automat, dar ce am văzut în privirea ei în timpul Wimbledon a fost încântător. Este încântată de fiecare zi petrecută alături de Patrick, de dezvoltarea sa, iar dacă nu ai asta nu poți să muncești în continuare. Sunt convins că vom vedea aceeași privire în ochii săi la US Open. Simona crede că poate câștiga Grand Slam-uri, așa că și eu cred„, a spus Mats Wilander pentru Eurosport.
- Simona Halep, debut horror la US Open 2022
- Românca a pierdut primul set în fața debutantei Daria Snigur
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY