Arthur Fery, tenismenul clasat pe locul 114 în ierarhia ATP, a produs o surpriză imensă la Wimbledon și l-a eliminat în sferturi pe Flavio Cobolli, cel care acum o lună juca finala de la Roland Garros. Britanicul care a intrat în competiție grație unui wildcard s-a impus în fața italianului după 2 ore și 15 minute, scor 6-4, 7-6 (4), 6-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Faza sferturilor de finală de la Wimbledon a oferit un șoc total prin victoria lui Arthur Fery contra lui Flavio Cobolli. Mare favorit înainte de confruntarea contra britanicului, finalistul din acest an de la Roland Garros a fost învins în minimum de seturi, încasând un „bagel” în ultimul act.

Revelația Arthur Fery e în semifinale la Wimbledon

În primul set, cei doi au mers cap la cap până la scorul de 5-4 pentru Fery, când favoritul publicului de la All England Club a făcut break-ul și și-a adjudecat actul inaugural. Setul al doilea a fost la fel de echilibrat, ambii au reușit câte un break, iar totul s-a decis în tie-break, unde tot sportivul aflat în afara Top 100 ATP a avut câștig de cauză.

În setul al treilea, Fery l-a „demolat” pe Cobolli și s-a impus cu 6-0, reușind să se califice în penultimul act al competiției. Astfel, tenismenul de 23 de ani a devenit doar al cincilea britanic din Era Open care ajunge în această fază a competiției la All England Club.

Pentru un loc iconic în marea finală de la Wimbledon, Fery îl va înfrunta pe Alexander Zverev, cel care a reușit să câștige trofeul de la French Open acum o lună.

Odată cu victoria contra lui Cobolli, Fery a devenit al doilea jucător care primește wildcard și care ajunge în semifinale la Wimbledon, după Goran Ivanisevic în 2001. Atunci, croatul a reușit să meargă până la capăt și să câștige titlul la All England Club.