„Îți vine să vomiți când vezi Brazilia”. Atac devastator la adresa „Selecao” din partea unui fost campion mondial

Andrei Nicolae Publicat: 8 iulie 2026, 19:30

Comentarii
„Îți vine să vomiți când vezi Brazilia. Atac devastator la adresa „Selecao din partea unui fost campion mondial

Jucătorii Braziliei, după eliminarea de la Cupa Mondială / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Youri Djorkaeff, fostul campion mondial și european alături de naționala Franței, a avut un discurs extrem de dur la adresa naționalei Braziliei, pe care a acuzat-o că și-a pierdut din strălucire. Declarațiile sale au venit în contextul în care „Selecao” a fost eliminată din competiție de către Norvegia în optimile de finală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Duelul dintre Norvegia și Brazilia din optimile World Cup s-a încheiat cu un rezultat considerat surprinzător de unii specialiști, nordicii calificându-se în sferturi după ce au învins cvintupla campioană mondială cu scorul de 2-1. Erling Haaland a reușit o „dublă” devastatoare, în timp ce pentru sud-americani Neymar a înscris de la punctul cu var în ce a reprezentat ultimul său meci în tricoul „Selecao”.

Djorkaeff i-a făcut praf pe brazilieni după eliminarea de la Mondial

După ce naționala lui Carlo Ancelotti și-a luat „adio” de la turneul final din America de Nord, criticile au început să apară din diverse direcții. Cea mai dură reacție a venit însă din partea lui Youri Djorkaeff, francezul cu 82 de selecții în tricoul „Les Bleus” și care are în palmares Mondialul din 1998 și EURO 2000.

Fostul mijlocaș ofensiv trecut pe la Inter, PSG sau AS Monaco este de părere că Brazilia și-a pierdut identitatea și s-a arătat revoltat de cum s-a prezentat trupa lui Ancelotti la acest turneu final. Djorkaeff s-a legat inclusiv de o fază petrecută în meciul sud-americanilor cu Norvegia, când Endrick a scăpat singur cu Orjan Nyland și a ratat.

Vorbim despre Brazilia, iar când urmărești Brazilia, îți vine să vomiți. Neymar, la 35 de ani, care se întoarce după cinci ani în care nu a jucat, în sfârșit reușește să creeze ceva, dar unde sunt restul?

Reclamă
Reclamă

Unde sunt brazilienii care au un dar tehnic? Nu ai de gând să mi-l scoți în față pe Paqueta sau pe oricine, nu? Pe bune, e absurd. Când vorbesc de calitate, e doar vorba de control, e totul despre control.

Ia Brazilia – Norvegia drept exemplu, al doilea gol. Haaland primește mingea, o controlează, ați văzut cât de mult îi ia să o controleze, după care înscrie, șutează, asta e tot, simplitate.

Endrick a înțepat mingea când era complet singur în fața portarului. Dacă ar fi fost Ronaldo (n.r. Nazario), i-ar fi rupt spatele portarului, după care l-ar fi executat„, a spus fostul jucător francez, citat de marca.com.

Reclamă

Norvegia, echipa care a eliminat-o pe Brazilia din optimi, va da piept cu Anglia în faza sferturilor în noaptea de 11 spre 12 iulie, de la ora 00:00. Meciul va fi în direct pe Antena 1 și LIVE în AntenaPLAY.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:05

Nuno Campos, declaraţie de suflet pentru fanii lui Dinamo: „Avem un jucător în plus cu ei”

0:04

Alexandru Musi și-a prezentat scuzele după ce a fost eliminat cu U Cluj, dar l-a taxat pe Vidican: „Presiunea”

23:59 22 aug.

Cristiano Bergodi, după înfrângerea cu Dinamo: „Noi ne-am bătut singuri”

23:54 22 aug.

Scene şocante cu Cristiano Bergodi. A luat „roşu” după ce a vrut să se bată cu fanii. „M-a înjurat în italiană, un nenorocit”

23:53 22 aug.

Dan Nistor, mesaj special după ce a fost omagiat de Dinamo: „Înseamnă că am făcut ceva pentru acest club minunat”

23:25 22 aug.

Dinamo – U Cluj 2-1. „Câinii”, victorie în inferioritate numerică! Alb-roșii, lideri în Liga 1

1 Lovitură pentru Barcelona: jucătorul lui Hansi Flick vrea să plece! Jorge Mendes îi caută deja echipă 2 Performanţă incredibilă! Jucătorul cedat gratis de Dinamo a înscris 4 goluri în 45 de minute 3 FotoIon Ţiriac, investiţie uriaşă în România! Edilul a anunţat lovitura de proporţii: „Mulţumesc pentru angajament” 4 David Popovici a intervenit în scandalul „merdenelor”. Reacţie neaşteptată: „Eat…” 5 Puştiul cedat gratis de Dinamo poate prinde transferul carierei după ce a înscris 4 goluri într-un meci în Liga 2! 6 VIDEOMarele Premiu al Țărilor de Jos. Norris pleacă din pole position, în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY!
Citește și