Închide meniul

Simona Halep s-a distrat la interviul de pe teren cu Alexandra Dulgheru. “Simt că mai ai una”. Mesaj special pentru români

Antena Sport Publicat: 30 octombrie 2021, 18:45

Comentarii
Simona Halep s-a distrat la interviul de pe teren cu Alexandra Dulgheru. Simt că mai ai una. Mesaj special pentru români

Antena Sport

Alexadra i-a spus, tot amuzată, că mai are încă una, de data asta în limba română. De fapt, “Piti” a rugat-o pe Simona să spună un mesaj şi pentru fanii români.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mesajul Simonei Halep pentru fanii români

“Îmi pare rău că (n.r. – spectatorii) nu sunt aici, cred că atmosfera ar fi fost de un milion de ori mai frumoasă, dar şi celor care au venit astăzi aici vreau să le mulţumesc. Vă simt alături de mine şi sper, mâine, şi de la televizor, să mi se transmită energie bună să câştig acasă, pentru că e cea mai dulce victorie”, a spus Halep, care nu s-a putut abţine. “Simt că mai ai una”, a provocat-o din nou Simona pe Dulgheru.

Nu a mai fost cazul. Alexandra a lăsat-o pe Simona Halep să sărbătorească o calificare în finala de la Transylvania Open, venită după doar 12 game-uri pierdute la Cluj-Napoca.

Simona Halep – Marta Kostyuk 6-0, 6-1

Halep a luat-o tare pe Kostiuk încă de la început, cu lovituri puternice, care au ţinut-o permanent în mişcare pe adversară. După două break-uri, în primul şi al treilea game, şi după ce a salvat o minge de rebreak, fostul lider WTA a ridicat scorul al 3-0. În pauza care a urmat, ucraineanca a cerut time-out medical pentru probleme la coapsa dreaptă. Kostiuk a continuat meciul cu un bandaj mare la picior, dar evoluţia ei a fost clar afectată de accidentare.

Au urmat alte trei gameuri câştigate uşor de jucătoarea română, care nu a slăbit ritmul şi a reuşit “bagel-ul”, după 28 de minute de joc.

Reclamă
Reclamă

Kostiuk a continuat meciul şi a reuşit să câştige un prim game pe propriul serviciu, în setul al doilea. Cu deplasarea pe teren redusă la cote minime, sportiva din Ucraina a refuzat să abandoneze, dar nu a putut mai mult, pentru că rivala ei şi-a păstrat concentarea şi nu a mai lăsat nimic să-i scape din mână. Simona Halep a luat setul secund cu 6-1, după o oră de la start.

Ea va evolua în ultimul act, pentru prima dată la un turneu în acest an, cu Anett Kontaveit din Estonia, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 2. Cele două jucătoare s-au întâlnit de trei ori şi de fiecare dată a câştigat Halep în două seturi. Ultimul meci a avut loc la ediţia din 2020 a Australian Open, în sferturi, scor 6-1, 6-1. Celelalte partide au fost în 2017 la Roma, în sferturi, scor 6-2, 6-4, şi la Miami, în turul al treilea, scor 6-3, 6-0.

Calificarea în finală la Cluj-Napoca este recompensată cu un premiu de 16.398 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA.

Reclamă

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele

Titluri WTA de simplu: 22 – Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:24
„Ne-am împotmolit”. Mihai Stoica, detalii despre transferul pregătit la FCSB. Negocierile au intrat în impas
22:44
Andrei Nicolescu, declarația care îi va dezamăgi pe fanii lui Dinamo: „Nu e planul nostru pentru anul ăsta”
22:22
PSG a câștigat dramatic Cupa Intercontinentală, după finala cu Flamengo. Șase lovituri de departajare ratate
22:13
Gică Craioveanu, mesaj savuros pentru Răzvan Marin înainte de AEK Atena – Universitatea Craiova: „Veniră oltenii”
22:06
Bayern Munchen, taxată de UEFA după incidentele de la meciul cu Sporting. Ce sancțiuni au primit bavarezii
21:52
Donald Trump, decizie uluitoare pentru Cupa Mondială! A interzis fanii din două țări
1 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 2 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 3 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 4 Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia 5 Valeriu Iftime anunţă primul plecat de la FCSB. Fotbalistul abia a semnat: “Vorbim din ianuarie” 6 Unde se transferă Alexandru Dobre? Anunţul făcut de Victor Angelescu: “E greu de ţinut”
Citește și