Cum a fost surprinsă Cristina Neagu la finalul meciului România – Polonia. Uriaşa jucătoare şi-a luat adio de la Mondiale
De Antena Sport
Publicat: 11.12.2023, 22:26
Cristina Neagu a fost surprinsă la finalul meciului România – Polonia (27-26) cu zâmbetul pe buze, chiar dacă tricolorele au ratat obiectivul de la Campionatul Mondial, iar interul stânga nu a jucat decât în meciul cu Germania.
A fost o bucurie generală la finalul partidei cu Polonia, ultima din faza grupelor principale pentru tricolore, care, cu şase puncte acumulate, au ratat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.
Intră aici pentru a vedea imaginile cu Cristina Neagu!
Cum a fost surprinsă Cristina Neagu la finalul meciului România – Polonia
Asta nu le-a oprit pe jucătoare să se bucure de succesul pentru viitor înregistrat cu Polonia. Cristina Neagu a fost şi ea extrem de fericită şi le-a filmat pe colegele sale cu telefonul, în momentul în care acestea erau strânse în jurul antrenorului Pera.
Neagu a venit accidentată la turneul din Danemarca, Norvegia şi Suedia şi a evoluat doar în meciul cu Germania, singurul din grupele principale pierdut de România, dar şi cel mai important. În duelul cu nemţoaicele, Neagu a marcat ultimele ei trei goluri pentru naţională, la Mondiale.
Neagu şi-a luat adio de la Mondiale
Fără şanse de a mai ajunge în sferturi, Pera nu a mai forţat-o pe Cristina Neagu în victoriile cu Japonia şi Polonia, pe care Cristina le-a privit din tribune.
Cel mai bun mondial al Cristinei a fost cel din 2015, atunci când România a câştigat medalia de bronz. În semifinale, tricolorele erau învinse de Norvegia, după prelungiri, 33-35, iar finala mică era câştigată în faţa Poloniei, 31-22. Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului, cu 63 de goluri marcate.
La 35 de ani, căpitanul Cristina Neagu este singura jucătoare din lume care a primit de patru ori distincţia ”IHF World Player of the Year”, în 2010, 2015, 2016 şi 2018. Nu a jucat la ediţia precentă a CM şi a anunţat că va fi ultima sa participare la ediţia din 2023 şi că speră să-şi încheie cariera cu participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Astfel, Campionatul Mondial din 2023 ar fi ultimul din cariera sa, care include 7 participări la turnee finale CM, 8 la turnee finale CE şi două ediţii de Jocuri Olimpice.
România – Polonia 27-26
Naţionala de handbal feminin a României a învins luni, la Herning, reprezentativa Poloniei, scor 27-26 (13-10), şi a încheiat grupa III pe locul 3, cu 6 puncte, urmând a reveni în ţară marţi. Pentru Cristina Neagu, care a jucat într-un singur meci la Herning, a fost ultima participare la un Campionat Mondial, potrivit propriei declaraţii.
Principalele marcatoare tricolore au fost Buceschi 11 goluri, Laslo 5, Pintea 4, iar pentru Polonia s-a remarcat Balsam 8.
România a ratat faza sferturilor şi, implicit, calificarea directă la turneele preolimpice, urmând a încheia competiţia pe locurile 9-12.
În sferturi s-au calificat Suedia (grupa I), Norvegia, Franţa (II), Germania, Danemarca (III), Olanda, Cehia (IV). Ultima calificată va fi decisă în grupa I, între Muntenegru şi Croaţia, după partidele de luni.
Sferturile de finală ale CM vor avea loc în 12-13 decembrie, semifinalele în 15 decembrie şi finalele pentru medalii, în 17 decembrie. Forul internaţional de handbal (IHF) urmează să anunţe, în funcţie de clasamentul final al CM, echipele participante la turneele preolimpice, din aprilie 2024.
Rezultatele complete ale României la Campionatul Mondial sunt: 44-19 cu Chile, 37-28 cu Serbia, 23-39 cu Danemarca (grupa preliminară E), 22-24 cu Germania, 32-28 cu Japonia, 27-26 cu Polonia (grupa principală III).
Delegaţia României va reveni în ţară marţi, cu o cursă aviatică la Bucureşti, la ora 19.50.
România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, care a ajuns la ediţia a 26-a. Palmaresul naţionalei României la Mondiale include patru medalii: aur – 1962, argint – 1973, 2005, bronz – 2015. La ediţia din 2021, România s-a clasat pe locul 13, iar titlul mondial a revenit Norvegiei.
- Cristina Neagu a marcat 3 goluri în singurul meci disputat la acest CM
- România a terminat pe locul 3 grupele principale ale CM
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY