Scrisoarea emoționantă trimisă de David Popovici americanilor înainte să devină campion mondial: „M-am trezit vorbind cu apa”

David Popovici a devenit campion mondial la 200 metri liber şi la 100 de metri liber

David Popovici, la Campionatul Mondial de la Budapesta / Profimedia

David Popovici a trimis o scrisoare deschisă către publicația americană swimswam.com, înainte să intre în istoria natației mondiale. Sportivul român, în vârstă de 17 ani, și-a făcut o autocaracterizare superbă, în care a povestit cum s-a transformat dintr-un „copil slăbănog, cu brațe lungi”, într-un campion mondial.

David Popovici a devenit campion mondial la 200 metri liber, iar miercuri seară va lupta pentru o nouă medalie de aur, la proba de 100 metri liber, care va putea fi urmărită în format LIVE VIDEO pe www.as.ro, de la ora 19:22.

Scrisoarea emoționantă trimisă de David Popovici americanilor înainte să devină campion mondial

Cu o săptămână înainte să intre în istoria natației mondiale, cu două recorduri fabuloase doborâte, David a redactat o scrisoare superbă, în care a vorbit despre eforturile uriașe depuse pentru a ajunge în vârful sportului pe care îl iubește.

Tânărul sportiv spune că „în apă m-am simțit imediat în locul potrivit – ca un pește”. David Popovici a dezvăluit că, în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, vorbea cu apa, fiindu-i recunoscător pentru că l-a ajutat să descopere ce îl face cu adevărat fericit.

„Scopul meu este să nu-mi schimb niciodată mentalitatea, să nu uit cel mai important lucru dintre toate: că sportul este distractiv. Persoana care sunt astăzi este suma tuturor lucrurilor ce mi-au fost oferite de oamenii care mă iubesc, cu răbdare și atenție. În plus, e ceva ce este doar al meu.

Mama, tatăl meu și Adrian, antrenorul meu, sunt adulții de la care am învățat cel mai mult și îl putem include și pe fratele meu, cu 8 ani mai mare decât mine, pe această listă a profesorilor de viață. Nu mi-am dorit niciodată jucării, mașini sau jocuri video: a fost suficient să mă lași să mă joc cu pietre, bețe și orice am găsit în parcuri și grădini pentru a mă face fericit. De exemplu, mi-a plăcut să mă joc cu gândaci. Ochii mei au fost mereu atenți să capteze noi stimuli, în cercetare constantă pentru a descoperi cum este făcută lumea, pornind de la chiar piesele care o compun.

Chiar și astăzi, în ciuda eforturilor de antrenament, de studiu, în ciuda vieții pe care o duc, nu mă pot odihni niciodată după-amiaza (…) De ceva vreme, am găsit calea de a-mi recupera energia. Opresc lumina, sting telefonul, închid ochii și mă relaxez. Nu dorm, dar folosesc acest timp pentru mine – un fel de meditație în care găsesc puterea de a înfrunta restul zilei. Acesta este motivul pentru care am început să înot.

Sacrificiile uriașe făcute de David Popovici pentru a deveni campion mondial: „Nu înțelegeam de ce trebuie să înot la 5 dimineața”

Îmi amintesc că în apă m-am simțit imediat în locul potrivit – ca un pește. Trivial, bine, dar adevărat. Sunt slab și am brațe lungi și mâini mari. În apă, trupul meu slăbănog găsise încrederea pe care, pentru cei ca mine, este greu de găsit la acea vârstă. Din ziua aceea, apa nu a fost doar locul unde mă simt bine, ci și fabrica în care îmi pot construi visurile, îmi pot alimenta pasiunea.

Mi-a fost foarte greu să mă trezesc devreme – nu înțelegeam de ce trebuie să înot la 5.00 dimineața. Obiceiurile mele alimentare nu au ușurat situația. Sunt obișnuit să iau micul dejun cu două ore înainte de a înota. Iar antrenamentul de la 5.00 însemna să stau la masă la 3.00 dimineața. Nu a existat o singură dată când părinții mei nu mi-au făcut micul dejun, arătând dragoste infinită pentru mine și respect enorm pentru visurile mele.

La 13 ani este greu să vezi dincolo de efortul zilnic, să vezi importanța fiecărei cărămizi care construiește un viitor solid. La fel ca tehnica mea de înot. Desigur, este în mare parte naturală; instinctul meu mă face să înot într-un anumit fel, dar am muncit și mult și o fac în continuare cu antrenorul meu.

Ore și ore petrecute pentru fiecare detaliu. Eu și antrenorul Adrian vorbim mult despre înot, am putea petrece zile întregi discutând despre tehnică și legende trecute, fără să ne plictisim o secundă. Potrivit multora, felul în care înot are ceva de-a face cu stilul lui Ian Thorpe. Fără îndoială, această tehnică a fost o sursă de inspirație pentru mine. 20 de ani mai târziu, sunt liber să înot așa.

David Popovici și-a îndeplinit visul, când a ajuns la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Dacă mi-ar fi spus cineva, în urmă cu doi ani, că acel copil care nu poate să doarmă după-amiază se va afla în camera de apel la Jocurile Olimpice, lângă campioni precum Caeleb Dressel sau Kyle Chalmers, probabil că i-aș fi spus că e nebun sau că a fost doar un vis.

Dar acum câteva luni, s-a întâmplat cu adevărat. Eram în camera de apel la Jocurile Olimpice de la Tokyo și gândurile mele m-au surprins cumva: «E adevărat, cei din jurul meu sunt giganți ai înotului; au scris pagini importante ale acestui sport. Dar și eu sunt aici și sunt și eu un uriaș. Am câștigat acest loc, iar Jocurile Olimpice te învață că fiecare are o șansă».

M-am distrat de minune la Tokyo și sper din tot sufletul să particip la mai multe ediții, pentru că Olimpiada este altceva. O lume diferită în care poți lua prânzul sau autobuzul chiar lângă adversarii tăi.
Jocurile Olimpice sunt adevărata esență a sportului. Și de aceea nu vreau să uit niciodată cât de mult mă distrez – cât de mult îmi place să fac ceea ce fac. În timpul celui de-al doilea 50 de metri din acel 100 de metri liber, m-am trezit vorbind în apă. Nu în capul meu, ci chiar în apă – sau poate vorbeam cu apa. Am spus la fiecare două lovituri: <La naiba, îmi place la nebunie>”, a fost scrisoarea lui David Popovici, publicată în swimswam.com, cu câteva zile înainte ca românul să devină campion mondial.