5 septembrie 1972: 50 de ani de la Masacrul de la Munchen

”Faimoasa” imagine cu unul dintre teroriști. Din păcate, operațiunea s-a sfârșit tragic / Profimediaimages

5 septembrie 1972: 50 de ani de la Masacrul de la Munchen. Cu o jumătate de secol în urmă, un comando palestinian botezat ”Septembrie Negru” a intrat într-un apartament al delegației israeliene la Jocurile Olimpice de la Munchen. A ucis doi sportivi, a sechestrat alți nouă, cerând eliberarea a 234 de arestați – în cea mai mare parte palestinieni aflați în închisorile din Israel.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

5 septembrie 1972: 50 de ani de la Masacrul de la Munchen

În mod normal, ar fi trebuit să fie ”Jocurile Bucuriei”, pentru că așa fuseseră denumite. Trecuseră aproape 30 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și de la Holocaust, Germania Federală dorea să arate o față prietenoasă, încercând să facă uitată competiția din 1936, cu Hitler la timonă.

În dimineața zilei de 5 septembrie 1972, un comando palestinian – ”Septembrie Negru” – a intrat peste delegația israeliană. Doi atleți uciși, alți nouă luați ostatici. Cererile? Eliberarea deținuților palestinieni, 234 la număr, dar și a liderilor organizației teroriste germane ”Rote Armee Fraktion”, Andreas Baader și Ulrike Meinhof.

Compensație de 28.000.000 de euro

În 24 de ore, după o operațiunea armată dezastruoasă, ostaticii sunt uciși… Cinci teroriști decedează în lupte, trei sunt arestați. Se pune o frână mică, dar Jocurile continuă, o decizie controversată a președintelui Comitetului Olimpic, americanul Avery Brundage. ”Germanii au fost incompetenți și aroganți, atât atunci cât și după”, spune Anike Spitzer, văduva antrenorului Andre Spitzer, născut în Timișoara și plecar în Israel la 11 ani. În 1972, erau căsătoriți de un an și două luni, cu un bebeluș de câteva săptămâni. A jurat să nu tacă până nu se va face dreptate. Jeful echipei istaeliene, Shmuel Lalkin, ceruse pază întărită, spusese că apartamentele sunt la distanță prea mare față de restul Satului Olimpic, dar primise doar polițiști… neînarmați!

”Lumea a rămas consternată atunci: după ce au văzut cu câtă lejeritate sunt apărați sportivii, au asistat la incompetența germanilor cei bine organizați”
Marklus Brauckmann / Gregor Schollgen – ”Munchen 72”

Golda Meir, prim-ministrul istarelian, refuzase să negocieze cu atacatorii, oferind, în schimb, ajutor militar, cu forțe speciale, germanilor. A fost refuzată. Finalmente, operațiunea se termina într-o baie de sânge. Nimeni nu și-a cerut scuze. N-a existat o comisie ce să analizeze cazul, nimeni nu și-a asumat responsabilitatea…

Reclamă

Acum, la o jumătate de secol de atunci, după două tranșe minuscule și o negociere de ani de zile, germanii au fost de acord să plătească familiilor victimelor 28.000.000 de euro, drept ”compensație”.