Alexandru Pițurcă e liber! A fost plasat sub control judiciar, după ce fusese acuzat de cumpărare de influență

De Dan Roșu
Publicat: 1.02.2023, 8:17

Alexandru Pițurcă e liber! A fost plasat sub control judiciar. Tribunalul Bucureşti a respins, marţi noaptea, cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Reclamă

Magistratul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar, având mai multe interdicţii. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA.

Reclamă

Alexandru Pițurcă e liber! A fost plasat sub control judiciar

Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, în timp ce Gabriel Ţuţu a stat şi el o zi în arestul Poliţiei Capitalei. În acelaşi dosar, Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

Alexandru Pițurcă e liber. De ce a fost acuzat

„În schimbul acestor ‘servicii’, suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.

DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.

Victor Piţurcă a răbufnit în faţa DNA!

Cu o zi înainte, Victor Pițurcă a avut o replică suburbană pentru un constestatar care l-a hărțuit verbal înainte să intre în sediul DNA. Piţi a clacat şi a avut un mesaj incredibil pentru acesta. După ce a plecat la ora 10 din sediul DNA, Piţi a revenit după aproape patru ore. El nu a spus niciun cuvânt spre reporteri, dar a avut o reacţie neaşteptată faţă de o persoană aflată în zonă, care l-a numit „borfaş”.

„Dă-ţi cu ruj!”, a spus Piţurcă, înainte să intre în clădirea DNA. Bărbatul nu s-a pololit şi l-a întrebat dacă nu i-au ajuns banii. „Dacă te dai cu ruj, vorbim”, a mai zis Piţi.

Marți dimineață, după audieri, Victor Pițurcă a fost dus de la sediul DNA la Arestul Central al Poliției Capitalei tot încătușat. De acolo, fostul selecționer a plecat liber, după ce arestul preventiv de 24 de ore a expirat, în jurul orei 10.20.

Victor Piţurcă a fost reţinut pentru 24 de ore de DNA

Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a oferit un comunicat în care anunţă că Victor Piţurcă (n.r. al cărui nume nu este specificat, dar apare sub titulatura de „persoană fizică”) a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a suspecților:

ȚUȚU GABRIEL, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– trafic de influență în formă continuată,
– fals intelectual;

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).
Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).

Pentru ce este anchetat Victor Pițurcă de DNA

2. Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019„, se arată în comunicatul DNA.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
16:46 FotoCât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana 16:36 Foto„Avem potențial!” Roberto Gliga, prima reacție după România – Coreea de Sud 3-2! A vorbit după ce a fost „atacat” cu ciocolată 15:35 VIDEORomânia – Coreea de Sud 3-2! O nouă VICTORIE URIAŞĂ pentru „tricolori”, la CM de hochei, live în AntenaPLAY 15:12 Adevăratul motiv pentru care Dan Petrescu a acceptat să îşi încheie brusc vacanţa şi să semneze cu CFR Cluj: „Nu puteam refuza!” 14:46 Mihai Stoica, explicaţie total neaşteptată! Motivul pentru care numărul 27 va fi trecut pe tricourile campioanei FCSB 14:33 Zeljko Kopic, reacţie fermă după ce fanii lui Dinamo i-au cerut demisia: „Sunt primul care se supără!” Mesaj despre viitorul lui 14:06 „Şumudică va dormi la stadion!” Robert Niţă l-a dat de gol pe Dan Şucu! Când va fi anunţat noul antrenor de la Rapid 13:54 FotoAndrei Vlad, petrecere de pomină cu alcool şi săruturi pasionale la Mamaia! S-a „împărţit” între o blondă şi o brunetă 13:09 Adrian Şut, aproape de transferul carierei după ce a câştigat titlul cu FCSB! Gigi Becali poate da un „tun” financiar 12:48 Max Verstappen a dat cărţile pe faţă despre oferta colosală de la Mercedes: „Dacă aş concura pentru locul 5, aş deveni morocănos” Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și