Când vor fi introduse primele upgrade-uri. Mai este o singură cursă în afara Europei (Miami, 02-04 mai) și F1 va veni pe ”Bătrânul continent”, la Imola (16-18 mai). Este momentul din an în care, de obicei, echipele introduc pachete importante de upgrade-uri.
Echipe precum Ferrari și Red Bull nu vor introduce pachetele de upgrade-uri în Miami, deși acestea sunt deja pregătite. Motivul este că în Miami va exista și cursă de sprint, deci nu ar avea la dispoziție decât o sesiune de antrenamente pentru testarea lor.
Apoi, pe 1 iunie, va avea loc un alt Mare Premiu important, cel al Spaniei. Este important pentru că atunci vor intra în vigoare limitările aripilor flexibile stabilite de FIA. Aeroelasticitatea e considerată a fi unul dintre cele mai importante atuuri al celor de la McLaren. A contribuit în mare măsură la dominația echipei din cea de-a doua jumătate a sezonului trecut. Această limitare ar putea îngusta fereastra mare de operare a monopostului MCL39.
Mercedes
Mercedes este clar una dintre echipele care se concentrează mai degrabă pe sezonul următor. James Allison a și declarat că ”o mare parte din preocupările noastre se îndreaptă către monopostul din 2026”. Se spune că, importanța motorului crescând , Mercedes va fi una dintre echipele avantajate de noul regulament.
Directorul tehnic de la Mercedes a spus ”Cu siguranță ne propunem să facem niște modificări la Imola”. Nu a oferit însă mai multe detalii despre când vor fi introduse primele upgrade-uri, deci nu ne așteptăm la o revoluție.
Red Bull
Team-ul austriac nu a avut, până acum, upgrade-uri semnificative. Au fost aplicate setări destul de agresive, mai ales în ceea ce privește rigiditatea suspensiilor, pentru diminuarea degradării pneurilor, când acest lucru a fost posibil. De pildă, la Suzuka, unde Verstappen a reușit să câștige. Sau la Jeddah, unde ar fi putut să o facă. În Bahrain, însă, acest lucru nu a mai fost posibil.
Acolo, Max a fost nevoit să facă schimbări de treaptă mai „scurte” în majoritatea virajelor în care era necesară tracțiunea. Acest lucru a însemnat că a fost forțat să schimbe viteza mai devreme decât în mod normal, pentru a limita patinarea roților din spate. Pe circuitele unde este nevoie de mai puțină rigiditate, Red Bull continuă să aibă probleme. Pe piste precum Suzuka sau Jeddah, unde sunt adoptate configurații mai rigide, mașina găsește mai ușor o fereastră în care este mai competitivă.
Red Bull a folosit politica pașilor mici. Deficitul față de McLaren nu mai este însă de 0,5 secunde pe tur, cum se întâmpla la începutul sezonului. A fost redus, la Suzuka, cu două zecimi pe tur. Apoi, la Jeddah, mașina a mai fost îmbunătățită, dar schimbările majore vor veni la Imola, când, crede Helmut Marko, Red Bull ar putea să se lupte de la egal cu McLaren.
