Închide meniul

Cum a recuperat Max diferența față de McLaren

Adrian Georgescu Publicat: 23 octombrie 2025, 9:27 / Actualizat: 23 octombrie 2025, 12:00

Comentarii
Cum a recuperat Max diferența față de McLaren

Max Verstappen, la Austin - Profimedia Images

Cum a recuperat Max diferența față de McLaren. În ultimele cinci curse clasice și într-una de sprint, Max Verstappen a cucerit patru victorii și două locuri secunde.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum de a fost posibil un astfel de reviriment, după ce până la vacanța de vară McLaren ”ucisese” orice boare de vânt? Înaintea Marele Premiu al Olandei, Max era la 97 de puncte în urma lui Oscar Piastri. Piloții McLaren câștigaseră 11 curse în 2025, la care s-a adăugat ulterior triumful în cea olandeză. De atunci, nu au mai câștigat niciuna și în prezent mai sunt doar 40 de puncte între Piastri și Verstappen.

Nu înseamnă neapărat că Verstappen a avut de fiecare dată cel mai bun ritm de cursă. În Marele Premiu al Olandei, primul după vacanță, Max nu a fost cel mai iute. De atunci a crescut însă constant. După victoriile din Italia și Azerbaijan, s-a crezut că RB21 funcționează bine doar pe circuitele de viteză, unde talentul lui Verstappen poate stăpâni un monopost cu apăsare foarte scăzută la sol. Locul secund obținut la Singapore și victoria din Austin au arătat însă că nu e doar atât. RB21 se potrivește unei game extinse de circuite și este comparabil, în acest moment, cu monopostul MCL39.

De ce a pierdut McLaren avantajul?

În primul rând, McLaren a renunțat, cel puțin până la acest moment, să upgradeze monopostul MCL39, după cum a confirmat Andrea Stella la Austin. În același timp, cei de la Red Bull au lucrat tenace la perfecționarea unei mașini care lăsa de dorit, sub conducerea noului șef, Laurent Mekies.

Au existat cel puțin două evoluții însemnate din punct de vedere tehnic. Prima este o aripă față nouă, folosită pentru întâia oară la Zandvoort. Apoi, noua podea, introdusă în cursa următoare, cea de la Monza. În aceeași cursă a fost folosită și o aripă spate nouă, care să asigure o apăsare la sol mai redusă. După antrenamentele de vineri, Verstappen a cerut ca aripa să fie decupată suplimentar, pentru a câștiga mai multă viteză.

Reclamă
Reclamă

Podeaua, marele atu

Noua variantă de podea pare să fie cel mai important factor al progresului realizat de formația austriacă. Cum e singurul detaliu care rămâne ascuns privirii, e greu să-l analizăm. E cert însă că după introducerea sa, mașina Red Bull a putut rula mult mai aproape de sol. Potrivit lui Andrea Stella, fost angajat la Ferrari, vorbind despre MCL39 și Red Bull RB21, principala diferență în lupta dintre cele două echipe se referă chiar la acest aspect. Este, fără îndoială, un factor crucial, deoarece cu cât podeaua este mai aproape de planul de referință, cu atât canalele Venturi vor fi mai eficiente.

Chiar și un milimetru câștigat la apropierea de asfalt poate oferi avantaje decisive în ceea ce privește aderența aerodinamică. Reamintim că și Ferrari a avut un proiect interesant, care ”stătea” bine pe asfalt, până când italienii au fost nevoiți să mărească garda la sol.

O nouă aripă frontală

Și noua aripă anterioară a adus beneficii. Reputatul specialist Mark Hughes crede că are o aeroelasticitate mai pronunțată decât cea anterioară. Respectă, în același timp, limitele revizuite ale testului de sarcină statică aflat în vigoare de la Marele Premiu al Spaniei din mai.

Reclamă

Anterior, Verstappen se străduia să echilibreze mașina pe tot intervalul de viteză în viraje pe unele circuite, în special pe pistele cu forță de apăsare mai mare, unde se utilizează mai mult aripa spate. Mașina tindea să se comporte subvirator în virajele cu viteză redusă. Dacă era configurată pentru a contracara acest lucru, devenea prea instabilă la intrarea în virajele mai rapide.

McLaren pierde pe propria mână

În paralel, s-au mai petrecut și alte evenimente. În primul rând, Piastri și Norris pierd pentru că se luptă mai întâi unul cu celălalt și apoi cu Verstappen.

La Baku și Austin, Max a profitat de ocuparea pole-ului și de păstrarea primei poziții după start pentru a scăpa de aerul cu turbulențe lăsat de o altă mașină și dus a fost!

De asemenea, la Austin, cei de la McLaren au fost lipsiți de aportul unor date importante culese din cursa de sprint. La startul acesteia, Piastri și Norris au abandonat în cel dintâi viraj. Era un Mare Premiu în care McLaren avea un avantaj, având în vedere temperatura ridicată și suprafața abrazivă. Nu s-a întâmplat însă astfel, căci există un alt mare câștig al monopostului Red Bull, în ediție revăzută și adăugită. Este faptul că minimizează deteriorarea termică a pneurilor.

Având aceste lucruri în vedere, e limpede că ne așteaptă cinci Mari Premii explozive. Grație upgrade-urilor făcute de Red Bull, lupta pentru titlul la piloți s-a relansat și se poartă în trei.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi Universitatea Craiova să ia titlul în acest sezon fără Mirel Rădoi?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:47
FotoIncendiu la stadionul unui club de fotbal din România! Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale
19:47
Nimeni de la CSA Steaua nu a fost prezent la dezvelirea statuii lui Helmut Duckadam: “Le-am dat invitaţie”
19:33
LIVE SCOREArmenia – Ungaria 0-1. Franţa – Ucraina, Irlanda – Portugalia şi Anglia – Serbia (21:45). Programul zilei în preliminarii
19:16
E oficial. A uitat trecutul de la FCSB şi a semnat cu Universitatea Craiova, Mihai Rotaru confirmă!
19:01
EXCLUSIVMesajul lui Dan Alexa şi Gabi Tamaş pentru tricolori înaintea “dublei” decisive cu Bosnia şi San Marino!
18:44
Cu ce echipă din România va semna Mirel Rădoi. “E singura…” Anunţul surpriză al lui Mihai Rotaru
1 FotoDan Alexa şi Gabi Tamaş au câştigat Asia Express! Suma pe care au primit-o! Cei doi, în lacrimi în finală 2 Clubul care a evoluat în Liga 1, exclus din toate competițiile din România! De ce s-a ajuns la această situație 3 Amendat de Gigi Becali, Daniel Bîrligea și-a aflat și pedeapsa de la Disciplină. Cât stă suspendat 4 Foto“Vă pupă păpușicile!” Prima postare a lui Gabi Tamaş după ce el şi Dan Alexa au câştigat Asia Express 5 FotoA murit Horia Moculescu! Compozitorul era mare fan FCSB şi i-a ţinut partea lui Becali în conflictul cu armata 6 Ricardo Cadu, dezvăluiri din trecutul lui Filipe Coelho. Ce şanse are Craiova la titlu cu el antrenor: “Eu cred…”
Citește și