Cătălin-Cedric Ghigea | Limitele fizice ale piloților de Formula 1

Monoposturile Mercedes şi Ferrari, în Marele Premiu al Ungariei / Profimedia

Când vorbim despre pilotarea unui monopost de Formula 1, la viteze extrem de mari, trebuie să înțelegem că există limite fizice clare pe care corpul uman nu le poate depăși, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Forțele G, timpii de reacție și efortul fizic necesar pentru controlul mașinii sunt factorii principali care trasează aceste limite.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Forța G reprezintă accelerația raportată la gravitatea normală, adică 1G este ceea ce simțim în mod obișnuit când stăm în picioare liniștiți. În viața de zi cu zi, o frână bruscă într-o mașină poate genera aproximativ 0,8-1G, săritul de pe o treaptă produce între 2 și 3G iar o tură de montagne russe poate urca până la 3-4G.

Limitele fizice ale piloților de Formula 1

În cursele de Formula 1, piloții se confruntă cu forțe care ating până la 5G în viraje rapide, peste 6G în timpul frânării și aproape 1,5G în accelerație. Asta înseamnă că, în aceste momente, capul lor „cântărește” practic în jur de 30 de kilograme, iar pentru a face față, ei au nevoie de antrenamente speciale și echipamente speciale.

Modul în care forța G acționează asupra corpului influențează foarte mult cât de bine o tolerăm. Forța G verticală, de exemplu cea resimțită de piloții de avion, poate duce la pierderea conștienței când depășește aproximativ 9G chiar dacă poartă costume speciale care să-i ajute. În schimb, forțele laterale și longitudinale, care sunt cele mai întâlnite în Formula 1, sunt mult mai suportabile pentru oameni. Există cercetări care sugerează că, pe perioade scurte, oamenii ar putea tolera forțe de chiar până la 25G în aceste direcții deși studiile nu sunt foarte detaliate. Un exemplu extrem vine din 1954, când locotenent-colonelul John Paul Stapp a fost supus unei decelerații de minus 45G într-un experiment periculos. Organismul lui a supraviețuit forțelor imense, dar a suferit leziuni serioase, inclusiv fracturi și probleme la ochi. Dacă un pilot ar putea rezista lateral la așa o forță, atunci ar putea aborda virajul „Copse” de la Silverstone cu o viteză teoretică de peste 380 mile pe oră, adică de două ori mai rapid decât viteza actuală, cu o forța laterala de aproximativ 5,5G.

Timpii de reacție contează și ei însă nu reflexul pur este cel care dictează limitele ci capacitatea de anticipare. La 200 mile pe oră, într-un timp de reacție standard de 0,2 secunde, pilotul ar parcurge 88 de metri, adică aproximativ dimensiunea unui teren de fotbal. La 300 mile pe oră această distanță crește la 134 de metri, iar la 400 mile pe oră ajunge aproape la 180 de metri. Piloții de Formula 1 au timpi de reacție normali, în jur de 0,2 secunde, dar ceea ce îi diferențiază este modul în care anticipează evenimentele, simțind subtil cum reacționează mașina prin feedback-ul transmis volanului și scaunului, înainte ca o derapare să înceapă. Astfel, la viteze mari, doar reflexul nu ar fi de ajuns pentru a preveni accidentele pentru că micile probleme s-ar transforma rapid în situații grave fără timp de intervenție.

Reclamă

În cele din urmă, chiar dacă corpul ar putea suporta forțe G mari și pilotul ar avea o anticipare excelentă, controlul fizic al mașinii rămâne principalul obstacol. La 25G, toate greutățile se înmulțesc de 25 de ori. De exemplu, o cască care cântărește 1,2 kilograme ar deveni echivalentul a 30 de kilograme iar capul pilotului ar cântări în jur de 125 de kilograme. Chiar și cu servodirecție, menținerea brațelor în poziție și realizarea ajustărilor fine la volan ar deveni aproape imposibile pentru că fiecare braț ar simți o greutate de circa 100 de kilograme. Forța și rezistența mușchilor antebrațelor, critice pentru prinderea volanului și pentru precizia mișcărilor, au limite clare, iar acești mușchi nu pot funcționa optim la forțe mai mari de 8-10G pentru durata unui viraj normal.

Pe scurt, când combinăm toate aceste aspecte — toleranța la forțele G, timpii de reacție și resursele fizice — devine clar că limita practică pentru piloți este mult mai mică decât posibilitatea teoretică a organismului de a suporta forțe extreme. Limita realistă se situează în jurul a 8-10G de forță laterală. În aceste condiții, virajul „Copse” de la Silverstone ar putea fi abordat în siguranță (pentru corpul uman) cu aproximativ 250 mile pe oră, o creștere semnificativă față de cele 185 mile pe oră de acum, dar mult sub viteza ipotetică de peste 380 mile pe oră, bazată doar pe toleranța la forțe G.