Lionel Messi va juca pentru ultima oară la un Campionat Mondial, iar sponsorul tehnic al naționalei Argentinei a prezentat oficial ghetele cu care starul lui Inter Miami va juca la turneul final.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalistul în vârstă de 38 de ani a cucerit titlul mondial la turneul din Qatar, din 2022 și speră să îl egaleze pe legendarul Diego Maradona la competiția care se vede pe Antena 1, Antena 3 CNN și AntenaPLAY.

  • World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Adidas a lansat ghetele cu care va juca Lionel Messi la Cupa Mondială

Lionel Messi va scrie istorie la Campionatul Mondial din SUA, asta pentru că va fi al șaselea turneu final la care va evolua, la fel ca Ochoa și Cristiano Ronaldo.

Pentru că va fi și ultima Cupă Mondială la care va participa, Adidas a lansat o pereche specială de ghete pentru starul argentinian, denumită „Ultimul Tango”.