Jucătorul care are mari şanse să prindă transferul carierei, direct de la Campionatul Mondial, este Alejandro Grimaldo (30 de ani). Fundaşul se află în lotul Spaniei la turneul final găzduit de SUA, Mexic şi Canada şi care e live în Universul Antena.
Alejandro Grimaldo e la un pas să semneze cu Atletico Madrid, după trei sezoane petrecute în Bundesliga, la Bayer Leverkusen. Fundaşul a avut evoluţii apreciate la formaţia germană, fiind titular indiscutabil.
Alejandro Grimaldo prinde transferul carierei, la Atletico Madrid, direct de la Campionatul Mondial
Conform marca.com, Atletico Madrid va plăti suma de 20 de milioane de euro în schimbul lui Alejandro Grimaldo. Spaniolii s-au reorientat, ei avându-l pe listă, în primă fază, pe Marc Cucurella. Fundaşul spaniol s-a înţeles, în cele din urmă, cu rivala Real Madrid.
Bayer Leverkusen e de acord să-l vândă pe Alejandro Grimaldo, ţinând cont că fundaşul intră în ultimul an de contract. Germanii ştiu că aceasta este o oportunitate excelentă pentru a obţine o sumă importantă de bani în schimbul apărătorului stânga, astfel că sunt dispuşi să-l cedeze la echipa de pe Metropolitano.
De asemenea, sursa citată anterior mai menţionează şi faptul că Alejandro Grimaldo este dornic să se întoarcă în fotbalul din Spania. El a fost crescut în academia celor de la Valencia, iar între 2009 şi 2016 a evoluat la echipa a doua şi cea de tineret a Barcelonei. Din 2016 şi până în 2023, fundaşul a jucat pentru Benfica, semnând gratis cu Leverkusen în urmă cu trei ani.
Alejandro Grimaldo este în lotul Spaniei la Campionatul Mondial, însă a fost rezervă în primele două meciuri disputate de campioana Europei, 0-0 cu Capul Verde şi 4-0 cu Arabia Saudită. Marc Cucurella a fost titularizat de Luis de la Fuente pe postul de fundaş stânga.
Alejandro Grimaldo, cotat la 20 de milioane de euro, ar urma să fie primul transfer al verii realizat de Atletico Madrid. În sezonul trecut, la Leverkusen, fundaşul spaniol a bifat 46 de meciuri, în toate competiţiile, reuşind să marcheze 14 goluri şi să ofere 12 pase decisive.
- Eroul Spaniei la Cupa Mondială a rupt tăcerea, după ce a promovat mesajul „Make Spain Great Again”
- Selecţionerul de la Mondial dat afară la două luni după ce i se prelungise contractul
- „Le place la nebunie!” Nutriționista Spaniei a dat din casă: ce mănâncă și ce beau campionii mondiali
- Arbitrul de la finala Cupei Mondiale a rupt tăcerea. Ce a spus despre Messi și meciul câștigat de Spania
- Cucurella şi-a tatuat chipul lui de la Fuente pe corp, aşa cum a promis! Cum arată acum


































