Mirel Rădoi le-a cerut scuze jucătorilor săi pentru că, înainte de meci, a spus că Istanbul Başakşehir este o echipă superioară Universităţii Craiova.
Universitatea Craiova a trecut cu 5-2 la general de Istanbul Başakşehir şi merge în grupa principală din Conference League.
Mirel Rădoi: “Chiar sunt mulţumit. E o seară magică”
“Chiar sunt mulţumit. E o seară magică. Nu cred că e o mare performanţă pentru mine, cât pentru tot ce înseamnă Oltenia.
M-am gândit la multe lucruri. A fost 2-1 acolo. Poate nu întâmplător am câştigat cu 2-1 acolo, am primit gol, să ne ţină concentraţi.
Din dorinţa de a-i face concentraţi şi să înţeleagă cât de valoros e adversarul, am făcut o mare greşeală şi le cer scuze. E posibil să îi fi subestimat (n.r: pe jucătorii săi). Cred că ar fi trebuit să punem accentul mai mult pe echipa noastră.
În seara asta, totul se duce spre credinţă. Orice am face, totul se duce spre asta.
Mirel Rădoi şi-a cerut scuze de la jucătorii săi şi i-a lăsat să petreacă până dimineaţă după calificarea în grupa Conference League!
(n.r. Ce au discutat în vestiar) Le-am transmis felicitări. Nu e uşor să reuşeşti rezultatele astea şi jocul acesta. Ţin să îl felicit şi pe Mitriţă că a fost alături de noi. În mare parte i se datorează parcursul din campionat, pentru că am reuşit să jucăm aşa.
(n.r: La ce s-a uitat după meci) Mă uitam la momentele de joc unde am întâmpinat dificultăţi. Vrem sau nu, sunt mai valoroşi ca noi. De asta mi-am şi cerut scuze.
(n.r: Ce faceţi cu Baiaram. Şi când spuneţi că nu joacă, joacă) Acum sper să îl vindem (n.r: râde). A vrut să joace, a fost dorinţa lui. Ca jucător, am fost manipulat să joc şi când nu am putut să o fac. Nu vreau să fiu în această situaţie şi nu vreau să pun presiune pe ei. Îi las să decidă, pentru că nu vreau să sufere în carieră.
(n.r: despre tensiunile din meci) Tensiunile nu au plecat de la mine. Am spus şi la conferinţă că trebuie să fim calmi. Pentru mine a fost o lecţie, cum ar trebui să mă comport pe viitor.
Cu siguranţă vor mai veni jucători. Un fundaş, un număr 6 şi un atacant.
(n.r: Cât îi lăsaţi să petreacă?) Până mâine dimineaţă. Am mutat antrenamentul, o să fie mâine seară. După aceea, o să vorbim cu doctorul pe cine putem conta la Botoşani.
Am băut şi o gură de bere, nu plec cu maşina, nimeni să nu-şi facă griji”, a declarat Mirel Rădoi, pentru digisport.ro, după Universitatea Craiova – Istanbul Başakşehir 3-1.
Universitatea Craiova – Istanbul Başakşehir 3-1! Calificare istorică pentru olteni în grupa Conference League
Echipa Universitatea Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia turcă Istanbul Başakşehir, în manşa secundă a play-off-ului din Conference League. Oltenii s-au calificat în premieră în grupa Conference League.
Prima ocazie a meciului a fost la poarta Craiovei, iar din cornerul rezultat Selke a deschis scorul pe stadionul Ion Oblemenco, turcii preluând conducerea. Cu un public incredibil, care a împins efectiv echipa, egalarea a venit repede, după numai două minute, când a marcat Alex Cicâldău, din careu, după un assist al lui Bancu. Gazdele au presat, căutând să înscrie şi, după uriaşa şansă a lui Baiaram, din minutul 13, acelaşi jucător a adus-o pe Craiova la conducere, marcând din pasa lui Bancu, în minutul 27. Craiova conducea cu 2-1 şi 4-2 la general, iar Tudor Băluţă a trimis puţin pe lângă bara din stânga, în minutul 32.
Turcii au terminat prima repriză în atac, iar în minutul 61 Kemen a reluat peste poarta lui Isenko. Opoku l-a imitat şase minute mai târziu, pentru ca turcii să rămână în zece în minutul 80 după eliminarea lui Christopher Operi, cu două galbene într-un minut. La faza imediat următoare Mekvabishvili l-a găsit cu o pasă în careu pe Steven Nsimba şi acesta a făcut 3-1. Spiritele s-au încins şi între jucătorii şi oficialii de pe cele două bănci de rezerve a izbucnit un conflict oprit de arbitrul Schlager. Până la final nu s-a mai înscris şi Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 şi, cu 5-2 la general, echipa lui Mirel Rădoi se califică în premieră în grupele unei competiţii europene.
- Rijeka – Sparta Praga, întrerupt după câteva minute! Condiții meteo extreme la meciul din Conference League
- AEK – Aberdeen 3-0 şi Şahtior – Legia 0-1. Răzvan Marin, titular. Radu şi Răzvan Lucescu, meciuri în Europa League
- Verdictul lui Marius Niculae despre FCSB şi Universitatea Craiova înainte de meciurile europene
- Universitatea Craiova – Noah LIVE TEXT (22:00). Oltenii lui Mirel Rădoi caută primele puncte în Conference League
- Nicușor Bancu, categoric înainte de Universitatea Craiova – Noah: “Vreau să depășim faza grupei”

































