Gino Iorgulescu a dezvăluit un plan mai puţin ştiut pe care Răzvan Burleanu l-a avut pentru prima reprezentativă a României. Şeful FRF a negociat cu Cosmin Olăroiu preluarea primei reprezentative, înainte ca Mircea Lucescu să ajungă selecţioner. Ce s-a întâmplat de Olăroiu nu a mai ajuns pe banca României şi unde negocierile s-au oprit?
Gino Iorgulescu, un apropiat al lui Cosmin Olăroiu, a dat detalii mai puţin ştiute despre tratativele purtate între Olăroiu şi Burleanu.
„Nu avem altă soluție decât Mircea Lucescu. Cu Cosmin Olăroiu a mai fost o discuție de a veni la echipa națională acum câțiva ani. Nu a fost vorba de bani! Doar că a propus un proiect de zece ani și doi ani să nu i se dea ultimatum dacă nu se califică la un Campionat European sau un Campionat Mondial. Dacă se califică, bine, dacă nu, să meargă înainte”, a mărturisit Gino Iorgulescu, pentru Pro Sport.
Cosmin Olăroiu nu a mai antrenat în România din 2007, atunci când pleca de la FCSB pentru prima lui experienţă în fotbalul arab, la Al-Hilal. Între timp, Oli a ales să pregătească selecţionata Emiratele Arabe Unite, dar a ratat calificarea la Mondial.
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”

































