Ianis Hagi, promisiune pentru fanii naţionalei: „În curând vom fi la Cupa Mondială sau la EURO”. Motivul succesului de la Rangers. „Sunt binecuvântat că port numele Hagi”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 17.07.2021, 10:45
Intervievat de jurnaliştii britanici, fiul celui mai bun marcator din istoria României a asigurat că tinerii din noua generaţie vor obţine performanţe notabile.
Ianis Hagi, promisiune pentru fanii naţionalei
„Chiar am încredere în această nouă generaţie. Suntem în curs de construire a unei noi echipe naţionale… sper să fie una perfectă şi să concurăm la cel mai înalt nivel. Am arătat la U21 că avem calitate, așa că trebuie acum să încercăm să avem succes și la echipa mare. Sunt sigur că vom fi la Cupa Mondială sau la EURO în curând„, a declarat Ianis Hagi în The Guardian.
Mijlocaşul român a avut un sezon de vis în Scoţia şi a ajutat-o pe Rangers să câştige primul titlu după un deceniu de aşteptare. Ianis a explicat motivul pentru care nu a avut nevoie de o perioadă lungă de adaptare pe Ibrox.
„Datorită tatălui meu, am călătorit întotdeauna în diferite ţări. Aşa am învăţat să mă adaptez la medii şi culturi noi. Venirea la Rangers şi impactul imediat arată cât de repede m-am adaptat aici.
Sora mea este mai în vârstă decât mine. Ea stătea întotdeauna acasă, iar eu eram cel care călătorea întotdeauna cu familia. Părinţii m-au purtat oriunde mergeau. Sunt binecuvântat că port numele Hagi şi am un astfel de tată. Evident, există avantaje practicând sportul în care el era atât de bun. Pot să-l întreb oricând am îndoieli. El ştie totul, a parcurs deja această cale. Este bine că îl am să mă ghideze„, a precizat fiul „Regelui” Gheorghe Hagi.
În sezonul trecut, Ianis Hagi a fost titular în 23 din cele 32 de meciuri pe care Steven Gerrard i le-a acordat în campionat. În total, Ianis a jucat a bifat 45 de apariții în toate competițiile, trecându-și în cont 8 goluri și 15 assist-uri.
- Ianis Hagi i-a liniştit pe fanii naţionalei României
- Motivul pentru care se simte excelent la Rangers
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY