Închide meniul

Naționala României a rămas fără CĂPITAN! Ciprian Tătărușanu s-a retras de la reprezentativa tricoloră. Scrisoarea emoționantă de adio

Iulian Focșăneanu Publicat: 19 noiembrie 2020, 8:36

Comentarii
Naționala României a rămas fără CĂPITAN! Ciprian Tătărușanu s-a retras de la reprezentativa tricoloră. Scrisoarea emoționantă de adio

Ciprian Tătărușanu a jucat ultimul meci la naționala României

Meciul cu Irlanda de Nord a fost ultimul pentru Tătărușanu între buturile reprezentativei tricolore. Goalkeeper-ul lui AC Milan a bifat cel de-al 73-lea meci în tricoul selecționatei României.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ciprian Tătărușanu s-a retras din naționala României

Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil.

În curând voi împlini 35 de ani, așa că în ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie. Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist.

Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie.

Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri.

Reclamă
Reclamă

Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României.

Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea.

Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!”, este scrisoarea de adio transmisă de Ciprian Tătărușanu prin intermediul FRF.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:58
Legenda Craiovei l-a distrus pe Filipe Coelho, după eșecul de la Atena: „Bagă-l, Mister, pe Nsimba! Mesajul a fost clar”
0:53
Andrei Rațiu și Bogdan Racovițan, calificați în optimile Conference League. Victorii pentru Rayo și Rakow
0:47
Răzvan Marin, mesaj pentru Universitatea Craiova după victoria cu AEK Atena: „Să aibă baftă în campionat”
0:38
Filipe Coelho, fără cuvinte după AEK – Univ. Craiova 3-2: „Nu pot explica. Nu meritam asta”
0:36
Ștefan Baiaram, acuzații dure după ce Univ. Craiova a fost eliminată dramatic din Conference League: „A tras cu ei”
0:27
Alexandru Cicâldău, devastat după ratarea calificării în play-off: „O seară neagră”
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 5 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el 6 Vin banii la CFR! Transferul se face astăzi: jucătorul face vizita medicală şi semnează
Citește și