Dan Petrescu a răbufnit când a fost întrebat despre echipa naţională
Răzvan Burleanu vrea să îl aducă pe Dan Petrescu la echipa naţională. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă îi plătește clauza de reziliere, care s-ar ridica la 600.000 de euro.
Până acum, “Bursucul” nu a avut nicio întâlnire oficială cu preşedintele FRF. Ba mai mult, antrenorul campioanei CFR Cluj a răbufnit.
“Despre acest subiect aş vrea să spun că nu m-a căutat nimeni şi nu m-am întâlnit cu nimeni de la Federaţie. Punct! Am fost clar. Nici conducerea nu mi-a transmis nimic”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferinţe de presă.
Prima reacţie din partea celor de la CFR Cluj, după ce Burleanu l-ar fi invitat la masă pe Dan Petrescu
Dan Petrescu este noua ţintă a lui Răzvan Burleanu pentru a-l înlocui pe Mirel Rădoi la echipa naţionalei. Preşedintele FRF şi antrenorul campioanei s-ar fi întâlnit la masă, pentru a negocia venirea la echipa naţională. Mariuş Bilaşco, unul dintre conducătorii celor de la CFR Cluj, nu crede că Petrescu va pleca de la echipă.
„E o întrebare care trebuie pusă acţionariatului şi preşedintelui. Eu ştiu că discuţia care a avut loc de viitor include şi un plan pe o perioadă mai lungă cu Dan Petrescu. Ar fi ceva care nu s-a agreat la început şi mi-e greu să cred că se va întâmpla„, a declarat Marius Bilaşco la looksport.ro.
- Dan Petrescu a răbufnit când a fost întrebat despre echipa naţională
- Anunţ clar despre întâlnirea cu Răzvan Burleanu şi oferta FRF
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- „Dacă ne luăm după loturi, ar trebui să nu ne mai prezentăm”. Gică Popescu știe care e atuul României în barajul cu Turcia
- “Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
- Cum au votat Mircea Lucescu și Ianis Hagi pentru Gala FIFA The Best 2025. Surpriza de pe lista selecționerului
- Dumitru Stângaciu nu mai crede în fotbalul românesc: “Din păcate, regresează! E foarte greu să ajungem la Mondial”
- “Prea mult”. Mircea Lucescu a răbufnit şi a făcut praf arbitrajul. Cele trei meciuri în care “tricolorii” au fost dezavantajaţi































