Sorin Cârțu a reacționat, după ce Alexandru Mitriță și-a anunțat retragerea de la echipa națională. Oficialul de la Universitatea Craiova știe care este motivul din spatele acestei decizii.
În decursul zilei de 22 septembrie, Alexandru Mitriță a anunțat, prin intermediul unei scrisori, că nu va mai accepta nicio convocare la echipa națională a României. Mesajul a venit după ce Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară a jucătorilor convocați pentru meciurile cu Moldova și Austria, din luna octombrie.
Sorin Cârțu a reacționat după ce Alexandru Mitriță s-a retras de la echipa națională
Mitriță s-a aflat pe lista respectivă, însă acesta a refuzat să mai îmbrace tricoul primei reprezentative.
În opinia lui Sorin Cârțu, Alexandru Mitriță a luat această decizie din cauza distanței. Oficialul de la Universitatea Craiova a transmis că jucătorul și-a luat familia în China și că prezența la acțiunile primei reprezentative ar fi dificilă pentru jucătorul transferat, în această vară, la Zhejiang.
„Eu consider că e vorba de distanță. Omul a pus în balanță ce înseamnă decizia asta și efortul pe care trebuie să îl facă. Nu e ușor să vii până în România, și-a luat și familia acolo. Ce fac? Pleacă la convocări și lasă copii acolo? E dificil”, a spus Sorin Cârțu, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Alexandru Mitriță a adunat 23 de selecții la echipa națională a României. Acesta a debutat într-un meci amical cu Israel, din mandatul lui Cosmin Contra, încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-1. În cadrul acelui duel, jucătorul a oferit și o pasă decisivă.
În total, Mitriță a reușit 4 goluri și 2 pase decisive în tricoul primei reprezentative. În momentul de față este cotat la suma de 4 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
- FRF a făcut anunțul: când sunt scoase la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia, transmis LIVE pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”


































