KuPS Kuopio, viitoarea adversară a Universităţii Craiova din preliminariile Europa League, a învins-o sâmbătă pe Gnistan cu scorul de 1-0 în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Finlandei.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Saku Savolainen (Min. 2).
KuPS, șase victorii la rând în campionat
KuPS Kuopio este lider, cu 39 de puncte, urmată de Inter Turku (31 pct.), HJK Heksinki (28 pct.) și Gnistan (28 pct.).
Universitatea Craiova va întâlni echipa finlandeză KuPS Kuopio, în prima manşă din turul al treilea preliminar Europa League pe 6 august, pe stadionul Kuopion Keskuskentta, de la ora 18:00.
Manşa secundă va avea loc pe 13 august, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” (ora 20:00).
Sursa: Agerpres.ro
Universitatea Craiova a câștigat și ea cu Petrolul
În seara în care KuPS și-a făcut pregătirea pentru partida contra oltenilor, băieții lui Filipe Coelho au jucat și ei în campionat. Craiova s-a impus cu 4-0 în fața Petrolului, la capătul unui meci controlat de la un capăt la altul de alb-albaștrii.
Steven Nsimba a reușit o „dublă”, înscriind și cel mai rapid gol de până acum în campionat, iar pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele Ștefan Baiaram și Simon Elisor.
Grație victoriei de pe teren propriu, Universitatea Craiova a urcat provizoriu pe locul 2 și a ajuns la șase puncte, în timp ce Petrolul rămâne pe poziția a 13-a, cu cele trei puncte obținute din victoria cu Dinamo din prima etapă.
- Finala Europa League 2028, pe Arena Naţională! Lovitura financiară uriaşă pe care o va da capitala României
- Reacţia lui Răzvan Burleanu după ce Arena Naţională va găzdui finala Europa League 2028: „O oportunitate unică”
- Finala UEFA Europa League 2028, pe Arena Naţională! Veste uriaşă pentru România
- Scuzele care nu au mai contat! Arbitrul a recunoscut greșeala din Ararat Armenia – Universitatea Craiova
- Tragere la sorți UEFA Europa League: Juventus vine la București! Cu cine ar fi picat Craiova




































