Dennis Man a devenit campion al Olandei, după ce PSV a cucerit duminică după-amiază titlul în Eredivisie. Echipa internaţionalului român a câştigat sâmbătă meciul de pe teren propriu cu Utrecht, scor 4-3, dar avea nevoie de un pas greşit al rivalilor de la Feyenoord pentru a pune mâna pe trofeu încă din etapa cu numărul 19.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Feyenoord a remizat pe terenul celor de la Volendam, iar PSV a cucerit astfel al 27-lea titlu de campioană din istorie.

Postarea lui Dennis Man, după ce a cucerit titlul cu PSV

Numărul 27 este unul special pentru Dennis Man, deoarece el poartă la Eindhoven tricoul cu numărul 27. După ce PSV a devenit matematic campioană, internaţionalul român a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu tricoul său şi numărul 27.

Instagram @dennismanofficial
Instagram @dennismanofficial

La începutul sezonului, atunci când a semnat cu PSV, Dennis Man a dezvăluit de ce a ales să poarte acest număr: „Am ales numărul 27 pentru că acum am 26 de ani și, în câteva săptămâni, voi împlini 27”.

Internaţionalul român şi-a trecut în palmares un nou trofeu, după Cupa României cu FCSB din 2020 şi trofeul primit pentru că Parma a încheiat pe primul loc în Serie B în 2024, când a promovat în Serie A.

Dennis Man are în acest moment 6 goluri marcate şi 6 pase decisive în tricoul lui PSV, în cele 23 de meciuri din Eredivisie. Românul mai are 2 goluri în Champions League şi alte 2 reuşite în Cupa Olandei.

PSV a cucerit al 27-lea titlu din istoria sa şi şi-a doborât propriul record. Până acum, echipa câştigase cel mai devreme titlul pe 8 aprilie, în sezonul 1977/78.

Dennis Man a ajuns în luna august 2025 la PSV, atunci când olandezii au plătit 8,5 milioane de euro pentru transferul său de la Parma

  • 13 milioane de euro este cota de piaţă a lui Dennis Man în acest moment, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt