Ianis Hagi a avut ocazia să joace primele sale minute în tricoul lui Alanyaspor, formație care l-a transferat în această perioadă de mercato. În duelul contra celor de la Konyaspor, jucătorul de 26 de ani a intrat pe teren în minutul 66 și a contribuit la construcția golului care a adus victoria echipei sale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După meciul, Hagi a postat pe rețelele sociale, în secțiunea „stories”.

Ianis Hagi, în extaz după debutul său

Ianis Hagi a adunat primele minute în tricoul lui Alanyaspor chiar împotriva unui club la care evoluează alt român, Marius Ștefănescu. Fiul „Regelui” a intrat când scorul era 1-1 și a fost un pion important la golul victoriei marcat de echipa sa.

Hagi a recuperat o minge la 20 de metri de poartă, după care acțiunea a curs și a dus la golul marcat de Alanyaspor. După meci, Hagi nu a ezitat să își afișeze bucuria și pe rețelele sociale și a distribuit o postare a echipei sale ce îl surpindea pe român și pe colegii săi în vestiar, bucurându-se.

Poza distribuită de Ianis Hagi pe rețelele sociale
Poza distribuită de Ianis Hagi pe rețelele sociale

Descrierea fotografiei postate de Alanyaspor pe contul oficial a fost următoarea: „Postura noastră de victorie„.