Ianis Hagi a fost titular în meciul dintre Alanyaspor şi Basaksehir, câştigat de oaspeţi cu 2-1. Internaţionalul român a evoluat însă doar 45 de minute, fiind schimbat la pauză de Meschack Elia.
Ianis Hagi nu a fost singurul fotbalist român care a evoluat în acest meci. Umit Akdag, coechipierul său de la Alanyaspor, a fost intergralist.
Ianis Hagi, nota 6.1 pentru 45 de minute în Alanyaspor – Basaksehir 1-2
În cele 45 de minute în care a jucat, Ianis Hagi s-a făcut remarcat o singură dată, atunci când a trimis un şut pe lângă poartă. Pentru prestaţia sa timp de jumătate de meci, internaţionalul român a primit nota 6.1 din partea celor de la flashscore.com. De data aceasta, prestaţia sa a fost sub cea de săptămâna trecută, când a fost unul dintre cei mai bun jucători de pe teren în meciul cu Konyaspor.

Umit Akdag, celălalt român de la Alanyaspor, a primit nota 5.8. Fundaşul de 22 de ani a primit şi un cartonaş galben, în meciul câştigat de Basaksehir.
Selke a deschis scorul în minutul 14, în timp ce Shomurodov a majorat diferenţa în minutul 44, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri. Unicul gol al gazdelor a fost marcat în minutul 67 de Hadergjonaj, dar nu a fost suficient pentru echipa lui Ianis Hagi.
Această înfrângere o menţine pe Alanyaspor pe locul 10 în campionatul Turciei, cu 26 de puncte. Etapa viitoare, Ianis Hagi şi Umit Akdag vor avea parte de o deplasare extrem de complicată, pe terenul liderului Galatasaray.
- 10.000.000 de euro pentru românul dorit de Gică Hagi la naţională. Clubul gigant care îl vrea
- Salariul important pe care Zeljko Kopic îl primește de la Wieczysta Krakow pentru a semna
- Preț uriaș pentru mingea cu care Diego Maradona a scris istorie la Cupa Mondială în Anglia – Argentina
- Ce lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
- Doi foști căpitani de la Real, jucător de 120 de milioane și rivalul lui Mbappe! Cum arată echipa jucătorilor liberi de contract


































