Bogdan Stelea a vorbit recent despre ratarea calificării la Mondialul din 2002. Fost coleg cu Gică Hagi la naţionala României, Bogdan Stelea a dat un verdict categoric legat de meciul de baraj cu Slovenia, unde tricolorii au pierdut. Fostul portar al naţionalei crede că şi lipsa de experienţă a lui Gică Hagi s-a simţit, el afându-se la debutul în cariera de antrenor.
Bogdan Stelea crede că Gică Hagi a greşit tactica la acel meci.
”Tot tind să cred că nu a vrut să șuteze (n.r. Osterc), a vrut să centreze tare în fața porții. Indiferent de cum vreau sa o iau, luând un gol din poziția aia e un gol de portar, unde ți se poate imputa destul de mult, chiar dacă a dat foarte bine. Golul cu Slovenia poate să fie tinichea de coadă pentru mine.
(n.r. Crezi că e drept ce a pățit Hagi atunci? Era la prima experiență) Cred că a fost un cumul de factori, nu doar că Hagi nu a avut experiență. Noi eram clar echipa mai valoroasă, faptul că la București am jucat pe un teren așa de greu, unde nu am putut să construim… Și asta a influențat foarte tare. Poate că și lipsa de experiență a lui Gică a influențat, că e posibil să fi trebuit să jucăm altfel, e destul de greu de spus. Credeam că puteam să ajugem la Mondialul din Japonia și Coreea de Sud”, a spus Stelea la Un Podcast.
România s-a clasat pe locul 2 într-o grupă cu Italia, Georgia, Ungaria și Lituania, iar tricolorii au ajuns la baraj, unde au pierdut contra Sloveniei (2-3 la general).
- Emoţii pentru Gică Hagi, înaintea debutului în Nations League! Probleme medicale pentru titularul naţionalei României
- Cuvântul care l-a scos din sărite pe Gică Hagi la conferința de presă: „Eu nu am pomenit niciodată acest lucru!”
- Absență uriașă din lotul Suediei pentru meciurile cu România! Omul cu cel mai frumos gol al nordicilor la Mondial nu va juca
- „Am vrut să tac, dar…” Întrebarea care l-a enervat pe Gică Hagi, înaintea meciurilor din Liga Națiunilor: „Să ne lăsăm”
- O echipă românească în finala Europa League la București? Gică Hagi crede în acest vis: „Trebuie să încerce!”
































