Manuel Pellegrini a vorbit după victoria lui Betis Sevilla contra lui Olympique Lyon din Europa League despre o regulă pe care ar introduce-o în “sportul rege”. Întrebat inițial dacă ar aduce vreo modificare în ceea ce privește conceptul de offside, chilianul s-a arătat reticent în acest sens, venind cu o alternativă de regulă care se aseamănă cu o alta din baschet.
Tehnicianul formației din La Liga crede că o regulă care ar obliga o echipă să nu mai paseze în propria jumătate odată ce trece de mijlocul terenului ar ajuta mult la dinamica sportului. În plus, sud-americanul a spus că printr-o astfel de decizie, fotbalul ar deveni mai mult privitorilor, gândindu-se probabil că numărul acțiunilor ofensive ar crește.
Manuel Pellegrini vrea un fotbal mai dinamic
Genul de regulă pe care Pellegrini vrea să o vadă în fotbal este de mult timp în regulamentele de baschet, unde o astfel de abatere se numește “teren”. În sportul de pe parchet, această greșeală se sancționează cu acordarea posesiei către cealaltă echipă.
“Cred că sunt alte reguli care ar putea să fie modificate pentru a îmbunătăți fotbalul, cum ar fi prevenirea mingii de a se întoarce în propria jumătate odată ce trece de mijlocul terenului. Ar face fotbalul mai dinamic.
Experții analizează asta, dar nu cred că este ceva care va schimba jocul în mod fundamental. Trebuie să îl facem mai plăcut ochiului și mai dinamic, iar pentru a face asta, trebuie să fim mai aproape de poarta adversă“, a spus antrenorul celor de la Betis, potrivit marca.com.
Betis Sevilla, formația antrenată de Pellegrini, a ajuns la opt puncte în faza ligii Europa League, având un bilanț de două victorii și două remize.
- “Intolerabil. Lipsă de respect”. Lamine Yamal a rupt tăcerea după scandările rasiste din Spania – Egipt
- Scandal uriaş în Spania – Egipt 0-0! Fanii spanioli au scandat împotriva musulmanilor: “Este intolerabil”
- Momente de panică pe terenul de fotbal. Un selecționer s-a prăbușit pe gazon după o criză de nervi
- Cristiano Ronaldo îi dă planurile peste cap lui Lionel Messi! Vrea să deturneze un star din drumul către Inter Miami
- Salariu de 14 milioane € pe an pentru viitorul antrenor al lui Radu Drăguşin la Tottenham
































