Marius Șumudică nu renunță! Declarația acestuia după eșecul cu Al-Ittihad

Daniel Işvanca Publicat: 26 ianuarie 2026, 23:47

Comentarii
Marius Șumudică nu renunță! Declarația acestuia după eșecul cu Al-Ittihad

Marius Șumudică / SPORT PICTURES

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Marius Șumudică nu a avut parte de noroc în disputa pierdută luni seară contra celor de la Al-Ittihad, iar șansele de a salva echipa de la retrogradare scad de la o etapă la alta.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În ciuda faptului că a întâlnit un adversar net superior, tehnicianul a fost aproape să smulgă un punct din acest joc, deși a fost condus cu scorul de 2-0.

Marius Șumudică: „Vom lupta până în ultimul moment”

Al-Okhdood a rămas la cota 9 și după această etapă din Arabia Saudită, echipa lui Marius Șumudică fiind învinsă în deplasare de către cei de la Al-Ittihad.

Chiar dacă obiectivul salvării de la retrogradare pare de neatins, tehnicianul român a avut un discurs războinic după ultimul meci de campionat.

„Sunt mândru de jucătorii echipei mele, care au jucat cu toată forța și au dat tot pe teren. Suntem o echipă mică, iar zi de zi echipa se dezvoltă și vom lupta până în ultimul moment pentru a rămâne în ligă.

Reclamă
Reclamă

Am întâlnit echipa Al Ittihad, campioana ligii precedente, o echipă puternică ce a reușit să își creeze câteva ocazii în prima repriză. După aceea, nu au mai reușit să ajungă la poarta noastră, iar noi am lucrat excelent. Am fi putut obține un punct din acest meci dacă am fi fructificat ocaziile.

Am întâlnit o echipă cu 8 jucători străini, iar noi am încheiat meciul cu 7 jucători saudiți. Sunt aici pentru a oferi șanse jucătorilor saudiți, iar ei sunt excepționali”, a declarat antrenorul celor de la Al-Okhdood.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:42

Cristi Chivu surprinde după înfrângerea cu Real Madrid: „Sunt fericit!”. Mesajul pentru Jose Mourinho

0:19

Presa din Italia a dat verdictul după Real Madrid – Inter. Unde a câştigat Mourinho duelul cu Chivu

23:56 8 sept.

Real Madrid 2-1 Inter. Chivu, „ucis” de gafele din defensivă. Răzvan Marin a marcat pentru AEK Atena, victorii Dortmund și City

23:43 8 sept.

Răzvan Marin, desemnat omul meciului în UEFA Champions League! Ce a gândit înainte să execute lovitura liberă: „Mi-a ieșit!”

23:36 8 sept.

Fostul ‘magician’ din Liga 1 a semnat contractul, dar transferul a fost blocat imediat. L’Equipe dezvăluie totul

23:06 8 sept.

Deranj la Liverpool! Starul confirmă public că este supărat pe şefii clubului

1 Ianis Hagi a bătut palma cu noua echipă şi face vizita medicală! Fiul „Regelui” pleacă din Turcia 2 Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat 3 OUT de la FCSB! Mihai Stoica a făcut anunțul: jucătorul nu mai joacă anul acesta 4 Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer 5 Florin Maxim a luat decizia, după ce a fost ofertat de Gigi Becali. Condiţia pusă pentru a semna cu FCSB 6 Pancu nu glumește! Rapid i-a reziliat contractul unui jucător
Citește și