Închide meniul
VIDEO

Omagiu emoționant pentru Marcelo Gallardo! Antrenorul pleacă de la River Plate după 8 ani

Alexandru Ivan Publicat: 17 octombrie 2022, 18:11

Comentarii
Omagiu emoționant pentru Marcelo Gallardo! Antrenorul pleacă de la River Plate după 8 ani

Marcelo Gallardo, la plecarea de la River Plate / Profimedia

Peste 70.000 de suporteri River Plate i-au adus, duminică, pe stadionul Monumental, un omagiu emoţionant lui Marcelo Gallardo, care a câştigat 14 trofee în opt ani ca antrenor al clubului din Buenos Aires.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Niciodată în viaţa mea nu am visat să trec prin aşa ceva, cu un nod în gât, e mai mult decât aş fi dorit”, a spus Gallardo, citat de news.ro.

Fanii lui River Plate, omagiu emoționant pentru Marcelo Gallardo

A fost înconjurat de toate trofeele câştigate în mandatul său, al doilea cel mai lung din istoria clubului dar mai ales cel cu cel mai bun palmares: şapte titluri naţionale şi şapte internaţionale, inclusiv două Copa Libertadores (2015 şi 2018).

Cu steaguri, baloane şi artificii, mulţimea a cântat şi a sărit, dar şi a plâns în timp ce aducea un omagiu antologic idolului lor în vârstă de 46 de ani.

Gallardo i-a adus un omagiu uruguayanului Enzo Francescoli, directorul sportiv al clubului şi un alt simbol River Plate care i-a oferit un sprijin esenţial în carieră. Un alt moment emoţionant a venit când mijlocaşul columbian Juan Quintero, în numele fanilor, a luat microfonul şi a spus: „Am venit să vă mulţumim, pentru că aţi câştigat, v-aţi bucurat pentru idealurile voastre, pentru că ne-aţi învăţat să credem”..

Reclamă
Reclamă

Marcelo Gallardo pleacă de la River Plate după 8 ani

Tehnicianul Marcelo Gallardo, aflat pe final de contract cu River Plate, a anunţat într-o conferinţă de presă că va face “o pauză”, astfel că va părăsi clubul.

Contractul argentinianului expiră în decembrie.

Reclamă

“Este una dintre cele mai dificile decizii din viaţa mea. Voi face o pauză. A fost o poveste minunată. Mulţumesc tuturor”, a spus Gallardo, în funcţie la River Plate din iunie 2014.

Cu River Plate, Gallardo a câştigat, între altele, de două ori Copa Libertadores (2015, 2018) şi campionatul Argentinei în 2021

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:14
Alexandru Creţu, devastat după eliminarea dramatică a Universităţii Craiova: “Mă simt ca ultimul…”
11:11
FIFA a luat decizia după ce a anulat finala pentru bronz a naționalei lui Cosmin Olăroiu. Ce se va întâmpla
10:53
Minnesota Timberwolves va retrage tricoul lui Kevin Garnett
10:21
Mesajul Universității Craiova după eliminarea dramatică din Conference League: “Un vis superb”
10:13
Veste importantă pentru David Popovici! Bazinele de înot de la Lia Manoliu vor fi modernizate
10:05
Gigi Becali a dat verdictul în privința “legii Novak” după decizia lui Nicușor Dan: “Nu poate face ce vrea el”
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 5 Dinamo a început negocierile pentru prima mutare a iernii. Anunțul lui Andrei Nicolescu: „Avem un atu în plus” 6 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el
Citește și