Scene incredibile în Belgia! Fanii lui Standard Liege nu au mai suportat şi au mers după jucători la vestiare
Suporterii ultras ai echipei belgiene de fotbal Standard Liege au intrat cu furie în vestiare după înfrângerea usturătoare suferită, vineri pe teren propriu, împotriva lui Gent (0-4) în cadrul etapei a 22-a a Jupiler Pro League, informează cotidianul L’Equipe.
Potrivit site-ului belgian Sudinfo, tensiuni semnificative au apărut pe stadionul din Sclessin după înfrângerea grea suferită de Standard Liege pe teren propriu, cu 0-4 împotriva lui Gent, vineri seară. Ultraşii, indignaţi, au părăsit tribuna lor în minutul 85 li s-au îndreptat spre vestiarul echipei gazdă, încercând să intre.
Suporterii lui Standard Liege au mers după jucători la vestiare
Unii au reuşit să intre prin tribuna principală şi au provocat pagube, aruncând în special mâncarea disponibilă jucătorilor. Furia lor s-a răspândit în zona comercială a clubului, unde au fost aruncate petarde fumigene. Incidentele l-au împiedicat şi pe antrenorul echipei Standard, Vincent Euvrard, să apară la tradiţionalul interviu de după meci acordat postului DAZN.
Fin de la rencontre. #STAGNT pic.twitter.com/pFfrRRGYf2
— Standard de Liège (@Standard_RSCL) January 23, 2026
„Nu te aştepţi niciodată la o astfel de situaţie”, a explicat el ulterior la o conferinţă de presă.
După înfrângerea grea suferită împotriva lui Gent, Standard Liege a pierdut trei meciuri consecutive din campionat. În prezent, fosta echipă a lui Mircea Rednic ocupă locul 7 în clasamentul Jupiler Pro League, la 18 puncte în spatele liderului Union Saint-Gilloise.