Fotbalistul nigerian Philip Otele, golgheter al sezonului 2023/2024 al Ligii 1, când evolua la CFR Cluj, este în vizorul echipei engleze Fulham, informează BBC.
Se crede că Philip Otele este disponibil pentru aproximativ 15 milioane de lire sterline şi este o opţiune mai ieftină decât alte ţinte precum Reiss Nelson de la Arsenal Londra şi Kevin de la Şahtior Doneţk.
Philip Otele, fost golgheter în Liga 1, poate ajunge la Fulham, în Premier League
Philip Otele, o extremă în vârstă de 26 de ani, a jucat iniţial în România la UTA Arad, timp de un an şi jumătate (ianuarie 2022 – iunie 2023), bifând 58 de partide şi înscriind de 11 ori, notează agerpres.ro.
Între iunie 2023 şi mai 2024, el a disputat 45 de meciuri în tricoul lui CFR Cluj, reuşind 8 pase decisive şi marcând 18 goluri, care i-au adus titlul de golgheter al sezonului 2023/2024 în Liga 1.
În vara anului trecut, atacantul nigerian s-a transferat la Al Wahda, în Emiratele Arabe Unite, iar la începutul acestui an a ajuns la FC Basel, cu care a câştigat în sezonul trecut campionatul şi Cupa Elveţiei.
În cariera sa, Philip Otele a mai evoluat pentru Wolviston FC (Anglia) şi Zalgiris Vilnius (Lituania). Când avea 14 ani, el a fost în probe la Arsenal.
- Nuno Campos, laude speciale pentru jucătorul lui Dinamo după victoria cu Farul: „Face o treabă excelentă”
- Iustin Doicaru, primul gol în campionatul Turciei! Românul, printre cei mai buni în Goztepe – Rizespor
- Florin Tănase, primul gol în Cipru! Internaționalul român, aplaudat în picioare la ieșirea de pe teren
- Octavian Popescu a debutat în Grecia! Românul nu i-a purtat noroc lui Elias Charalambous în jocul cu Olympiacos
- Horațiu Moldovan, cel mai negru meci din carieră! Românul a fost schimbat la pauză după ce a luat 5 goluri. Scor final ireal


































