Zlatan Ibrahimovic este un nume sonor pentru fotbalul italian. Retras din fotbal în 2023, Ibrahimovic a rămas doar consilier la AC Milan, clubul alături de care a făcut istorie. Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, pe lângă subiectele fierbinţi din fotbalul italian, Zlatan a fost întrebat şi despre debutul lui Cristi Chivu, la Inter, şi de rezultatele avute de român până acum în Serie A.
Zlatan Ibrahimovic şi Cristi Chivu au fost colegi la Ajax, unde Cristi Chivu a purtat şi banderola de căpitan. Zlatan a jucat în Olanda în perioada 2000-2004, unde l-a găsit deja pe Cristi, jucător aflat abia la început de carieră. Rememorând acea perioadă, Ibrahimovic a vorbit laudativ la adresa lui: „Îl cunosc pe Chivu din perioada Ajax. Aveam o echipă talentată, iar el era cel mai matur. Era un campion. Este însă prea devreme să îl judecăm ca antrenor. Îi urez baftă, dar sper să nu câștige”, a spus Zlatan Ibrahimovic, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
Întrebat despre rivalele la titlu, cum ar fi Napoli, Inter sau Juventus, Zlatan a răspuns: „Nu mă uit la celelalte echipe, însă nu din aroganță, ci pentru că ar însemna că nu suntem îndeajuns de puternici dacă depindem de ceilalți”.
- Nu mai are nicio cale de atac! Achraf Hakimi va fi judecat pentru viol! Reacţia avocatului tinerei care a depus plângerea
- La 41 de ani, Cristiano Ronaldo a făcut un nou anunţ despre retragere!
- La 19 ani, Lamine Yamal şi-a stabilit obiectivele îndrăzneţe ale carierei. Printre ele, 6 Baloane de Aur!
- În sfârșit, a spus-o cineva! Starul care admite de ce a mers în Arabia Saudită: „Nu vreau să mai muncesc o zi din viața mea!”
- Ideea nebună a lui Chivu a ajuns la Zidane! Iar acesta o duce la next level, spre bucuria antrenorului român


































