Închide meniul

Căpitanul Universității Craiova se vede ridicând trofeul Ligii 1. "Avem șanse reale la titlu, mai ales că suntem în avantaj față de rivale"

Iulian Focșăneanu Publicat: 6 mai 2020, 5:31

Comentarii
Căpitanul Universității Craiova se vede ridicând trofeul Ligii 1. "Avem șanse reale la titlu, mai ales că suntem în avantaj față de rivale"

Nicușor Bancu visează la titlul Ligii 1

Jucătorii lui Papură au început antrenamentele încă de luna trecută. Oltenii asigură că acesta va fi marele atu pe care îl vor avea față de contracandidatele la titlu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nicușor Bancu o vede campioană pe Universitatea Craiova

"Ne e dor de fotbal, mă bucur că o se reînceapă. Pe de altă parte, am făcut Paştele acasă cu familia după mulţi ani, dar totuşi nu voiam să se întrerupă campionatul, voiam să se joace. Credeam că e ceva temporar şi numai în China, dar treptat am luat în serios această problemă şi am ajuns să nu ne mai vedem cu persoanele apropiate. E bine că sunt totuşi puţine persoane afectate în România.

Sunt convins că se va relua campionatul, mai ales că avem şanse reale la titlu şi ar fi dureros pentru noi să nu se mai joace. Sper să câştigăm cât mai multe meciuri. Multe echipe nu au condiţiile pe care le avem noi, cred că avem un avantaj în pregătirea fizică şi poate conta acest lucru. Din fericire şi datorită domnului Rotaru, nu au fost probleme financiare la noi, nu pierdem nimic, nu suntem în situaţia altor jucători, care pierd bani”, a declarat Nicuşor Bancu pentru Oltenia TV.

Bancu nu s-a gândit vreodată că va ajunge în această postură. La 27 de ani își poate depăși toate așteptările pe care le-a avut când era copil. 

"Nici măcar când am ajuns la Craiova nu mă aşteptam niciodată să am acest parcurs. Am lucrat în construcţii. La 17 ani jumătate jucam în Liga a III-a şi am promovat în liga a II-a. Până să înceapă campionatul, am lucrat în construcţii cu nişte prieteni, ca să îmi pot lua nişte ghete. Primii bani pe care i-am câştigat au fost tot la 17 ani jumătate, am luat 500 de lei, cu jumătate din ei am plătit rata la bancă, iar cu restul am făcut cinste familiei şi prietenilor cu un grătar", a dezvăluit fundașul Craiovei. 

Reclamă
Reclamă

Universitatea Craiova este pe locul 3 în Liga 1. Are cu patru puncte mai puțin decât liderul CFR Cluj.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui păstrat Dennis Politic la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:07
Steaua – CS Dinamo 2-2! Amical spectaculos înainte de reluarea ligii secunde
14:16
VIDEO“Jignirile nu ajută!” Echipa naţională, mesaj manifest înaintea barajului cu Turcia: “Alţii nu aveţi”
13:56
Bianca Bazaliu a semnat cu noua echipă
13:52
Farul – Dinamo LIVE TEXT (20:30). Oaspeţii continuă lupta pentru supremaţia Ligii 1
13:32
Mihai Covaliu, reacţie după ce Ana Bărbosu şi Jordan Chiles luptă din nou pentru medalia olimpică din 2024
13:17
VIDEOIanis Hagi, dublă de senzaţie în Turcia! Spectacol în Cupa Turciei
1 Câţi copii are Marius Urzică de la Power Couple 2026. Detaliul mai puţin ştiut despre viaţa personală 2 Mihai Rotaru aduce un atacant la Universitata Craiova 3 Transfer la Dinamo. Contractul jucătorului a fost înregistrat la FRF 4 Doliu la Inter. A murit la 39 de ani, soţia lui este o pictoriţă din România! 5 Momente copleșitoare: Cristi Manea a izbucnit în plâns și a fost consolat de coechipieri, după Hermannstadt – Rapid 0-3 6 Gigi Becali a primit răspunsul, după ce a anunţat că plăteşte 3 milioane de euro pentru transferul la FCSB: “Suntem mândri”
Citește și