Steaua a disputat un meci amical pe unul dintre terenurile secundare din Ghencea împotriva celor de la CS Dinamo, încheiat la egalitate, scor 2-2. Cele două se pregătesc pentru reluarea meciurilor din Liga 2. Dacă Steaua luptă pentru play-off, Dinamo încearcă să evite retrogradarea.
Oaspeţii au deschis rapid scorul, încă din primul minut al partidei din Ghencea, atunci când Jean-Calvin Mbanga a marcat cu un şut din afara careului, după o eroare în apărarea echipei lui Daniel Opriţa.
Steaua – CS Dinamo 2-2. Amical cu 4 goluri în Ghencea
Nu a durat mult până când Steaua a restabilit egalitatea. În minutul 12, Mario Roman a marcat din pasa lui Adi Popa, stabilind şi scorul pauzei.
Imediat după reluarea jocului, în minutul 49, Bogdan Chipirliu i-a adus în avantaj pe stelişti. În mai puţin de 10 minute însă, CS Dinamo a restabilit egalitatea, prin Robert Mălăele, care a înscris în minutul 57 golul care avea să stabilească şi scorul final al partidei.
Steaua se află pe locul 8 în liga secundă, cu 30 de puncte după 17 etape, fiind la doar două puncte în spatele celor de la CSM Reşiţa, echipa de pe locul 6. De partea cealaltă, echipa lui Florin Bratu se află pe locul 19, cu 12 puncte.
- Ianis Zicu a semnat şi e noul antrenor al echipei
- Lovitură uriașă pentru Steaua! Decizia pe care o pregătește Comitetul Executiv FRF
- Steaua nu se oprește din transferuri: vine și un vârf! Oprița rămâne și anunță obiectivul: „Să intrăm în grupe”
- Alex Băluță, revenire spectaculoasă în fotbalul românesc! Fotbalistul a semnat și va lupta pentru promovare
- Alex Băluţă a semnat! Echipa de tradiţie din România la care va evolua fostul jucător al FCSB-ului
































