CFR confirmă faptul că încă un jucător prezintă simptome de COVID-19! Campioana, replică pentru Craiova: "Opriţi-vă, sunteţi penibili!"

De Silviu Corneanu
Publicat: 19.07.2020, 14:46
Actualizat: 12.05.2021, 10:33

cfr

Mediafax Foto / Dan Horia Tautan via Hepta

Jucătorii de la CFR

Cei de la CFR nu au trecut uşor peste atacurile venite din partea celor de la Universitatea Craiova şi au ţinut să le mulţumească celor de la LPF şi FRF pentru înţelegere.

Reclamă

Comunicatul de presă remis de CFR

CFR 1907 Cluj este o familie! O familie care împreună a construit un vestiar al campionilor.

Reclamă

Și de această dată, de la patronul clubului până la suporteri, suntem cu toții împreună. Am învățat acest acest lucru prin muncă și perseverență, valori după care ne-am ghidat mereu.

Fiind împreună și de această dată, ne este mult mai ușor să luptăm pe două fronturi, împotriva acestui adversar invizibil și totodată pe terenul de joc.

Așa cum am respectat mereu această competiție, am respectat și protocolul medical al FRF/LPF/MTS și pentru a nu pune în pericol sănătatea noastră, a familiilor celorlalți implicați în munca de zi cu zi, precum și a întregii competiții, am decis să efectuăm un test suplimentar unui jucător care prezenta simptome. Prin acestă atitudine corectă, am încercat să ne protejam pe NOI și pe VOI!

CFR, alături de Adiţă Păun

Mai mult, noi, toți cei implicați în viața acestui club vă asigurăm că am făcut tot posibilul omenesc să evităm infectarea cu COVID19, am fost extrem de atenți și ne-am protejat, însă, din păcate, virusul a fost mai puternic decât noi. Suntem cu toții alături de Adrian Păun în aceste momente și îi dorim multă sănătate.

Vă asigurăm că respectăm toate indicațiile primite din partea autorităților avizate și am suspendat organizarea oricărui fel de antrenament din momentul în care am primit rezultatul pozitiv al lui Adrian Păun.

CFR, replică pentru Sorin Cârţu

În schimb, suntem consternați de caracterul, nesimțirea și ipocrizia unor oameni care acum ceva timp refuzau orice idee de a opri competiția, iar acum apar din 5 în 5 minute și solicită oprirea campionatului.

Acești oameni sunt precum hienele care mănâncă din resturile lăsate de către animalele de pradă, după ce acestea s-au îndestulat.

Din păcate, asemenea persoane care au crescut într-un regim în care minciuna și tupeul au primat în obținerea unor foloase nemeritorii, nu se pot debarasa de aceste obiceiuri.

Considerăm că declarațiile unor foste glorii împlicate în acest fenomen sunt total lipsite de FAIR-PLAY.

Aceste declarații nu au cum să prevaleze în fața caracterelor adevărate care se călesc prin luptă!

Acelora dintre ei care încă mai au asemenea metehne, le spunem că acele timpuri au apus și nu fac altceva decât să cadă singuri în derizoriu.

Le aducem aminte faptul că atunci când NOI am fost pe primul loc, am spus public în nenumărate rânduri că echipa campioană trebuie decisă pe teren indiferent de situație.

Am spus asta pentru ca am știut mereu că tricoul de campion nu poate fi pătat de minciuni, ipocrizie și lașitate! Un tricou de campion va fi mereu prea strâmt pentru asemenea persoane.

CFR îşi doreşte finalizarea competiţiei pe teren

ADN-ul campionilor NU se formează în birouri prin vorbe, ci prin fapte! Se călește prin lupta cot la cot cu adversarul. Suntem conștienți că e greu pentru unii să înțeleagă ce înseamnă să fii campion!

A fi campion înseamnă să duci lupta până la capăt, înseamnă să nu renunți, să te ridici mai puternic atunci cand ești doborât. A fi campion înseamnă să te ghidezi și să respecți sloganul ,,FAIR-PLAY”.

Am condus acest campionat atâta vreme și am respectat competitorii. Avem dreptul să cerem respect, pentru ceea ce am dovedit pana acum!

Opriți-vă! Sunteți penibili! Suntem prea puternici! Nu putem fi doborâți atât de ușor!

Nu în ultimul rând dorim să mulțumim Federației Române de Fotbal și Ligii Profesioniste de Fotbal pentru întreg sprijinul oferit, dar și suporterilor noștri, tuturor cluburilor și persoanelor care ne-au transmis mesaje de susținere și încurajare în aceste momente!

Conducerea FC CFR 1907 Cluj„, se arată în comunicatul postat de CFR pe pagina de Facebook.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
20:07 „Gesturi pentru prostălăi!” Robert Niță, derapaj șocant la adresa lui Bogdan Lobonț! A dat de pământ cu antrenorul de la Rapid 20:00 Victor Piţurcă a vorbit despre semifinala echipei lui Gigi Becali cu Middlesbrough: „Am contribuit şi eu, nu s-a spus” 19:43 Mircea Lucescu poate reveni la Dinamo Kiev! Anunțul care îi dă peste cap planurile lui Dan Șucu 19:07 Tudorel Stoica, dezvăluiri despre Valentin Ceauşescu! Ce le-a spus despre blaturi jucătorilor care au cucerit Cupa Campionilor! 18:58 „Monstrul s-a întors” Thiago Silva s-a despărțit de Chelsea și a semnat cu Fluminense! Revenire de senzație în fotbalul brazilian 18:46 FotoValentin Mihăilă are o iubită superbă! Cât de frumoasă este Ami, femeia care face senzație pe rețelele de socializare 18:22 Adrian Bumbescu, „săgeţi” către Gigi Becali şi FCSB la petrecerea Stelei din 1986: „Se laudă cu al 27-lea titlu, nu e” 17:59 Jaqueline Cristian a ratat tabloul principal al turneului de la Roma! A fost învinsă în ultima rundă de calificări 17:41 FotoNora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere! 17:28 „Voi discuta și cu alt club!” Dani Coman nu s-a înțeles încă cu CFR Cluj! Anunțul care îi dă fiori lui Neluțu Varga Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și